Budinca de chia seamănă cu tapioca, cu cremozitatea sa și cu micile semințe fragede, ușor de mestecat, dar este o opțiune mai sănătoasă. Când semințele de chia se depun în frigider cu laptele de soia/migdale, se îngroașă în mod natural, dându-i o textură asemănătoare cu cea a budincii și o aromă uimitoare, care se pretează la posibilități infinite de topping. Este o gustare sau un mic dejun care te va lăsa satisfăcut, sătul și energizat! Învață cum să faci budincă de chia în mai puțin de 5 minute!
Ingrediente
- 4 linguri mari de semințe de chia Niavis
- 250ml băutură vegetală de soia Lima
- 2 lingurițe sirop de arțar Dennree
- 1 linguriță de iarbă de grâu (opțional)
- 1 linguriță pudră de merișor (opțional)
- 2 linguri dulceață de căpșuni fără zahăr Bun de Tot
- 150g căpșuni proaspete

Mod de preparare
- Într-o caserolă cu 2 compartimente împărțiți egal cele 4 linguri de semințe de chia, iar peste fiecare compartiment adăugați o linguriță de pudră de merișor, respectiv o linguriță de iarbă de grâu (acestea sunt opționale).
- Adăugați siropul de arțar și laptele de soia și amestecați bine, apoi lăsați la frigider pentru o oră (sau, ideal, peste noapte).
- După ce s-au hidratat semințele și au devenit ca un gel, le puteți aranja într-un pahar în straturi, alătiuri de dulceață și căpșuni proaspete.
Poftă mare!