Probabil ai auzit în repetate rânduri despre tapioca, dar dacă încă nu ai încercat-o, noi te invităm să afli mai multe despre acest aliment cu origine exotică, benefic sănătății. Adesea, tapioca este asociată cu budincile savuroase, cu o textură mai aparte sau cu bubble tea, un ceai taiwanez, care se servește alături de perlele de tapioca, popular în toată lumea.
Ca să începem povestea cu câteva date despre personajul nostru principal, să știi că tapioca este un tip de amidon extras din rădăcina de cassava, mult mai cunoscută sub numele de manioc. Acest tubercul vine tocmai de departe, din însorita Brazilie, fiind ușor de găsit și în alte regiuni ale Americii de Sud. Tapioca este bogată în carbohidrați, însă deloc generoasă în ceea ce privește conținutul de proteine.
Super puterea acestui aliment e lipsa totală a glutenului din compoziție, fiind considerată un înlocuitor popular al făinei de grâu. De altfel, tapioca este chiar indicată în dieta persoanelor care se confruntă cu intolerența la gluten, o proteină prezentă în grâu, secară sau orz.
Mai mult, dacă ești hotărât să-i dai o șansă, o să observi că tapioca se găsește în formule variate, de la popularele perle, până la fulgi, pulbere sau făină.
Tapioca: cum acționează benefic asupra sănătății organismului?
Chiar dacă lipsa glutenului a contribuit semnificativ la popularitatea acestui aliment, tapioca este apreciată și pentru aportul de vitamine și minerale pe care le conține (calciu, seleniu, fier, vitamina B6, vitamina K și acidul folic). În plus, aproximativ 130 de g de tapioca îți asigură 45% din necesarul zilnic de carbohidrați. Nivelul scăzut de grăsimi saturate este un alt avantaj pe care acest aliment ți-l garantează.
Iar dacă încă pui în balanță avantajele, iată ce alte beneficii îți poate aduce!
- Contribuie la buna funcționare a sistemului digestiv

De ce este considerată tapioca o soluție pentru mai buna funcționare a tranzitului intestinal? Principalul motiv este legat de conținutul de fibre dietetice pe care consumul de tapioca le asigură organismului. Consumul de fibre este adesea asociat cu sănătatea sistemului digestiv, deși acestea au un impact pozitiv și asupra nivelului de colesterol sau al celui de glucoză din sânge, diminuând astfel riscul apariției afecțiunilor cardiovasculare.
Este bine știut faptul că fibrele sunt de ajutor și în controlul greutății. Tapioca este o alegere inspirată dacă îți dorești să câștigi în greutate într-un mod natural și sănătos pentru că acest tip de amidon contribuie la creșterea aportului zilnic de calorii prin conținutului său ridicat de carbohidrați.
De asemenea, tapioca și-a câștigat reputația de a fi mai ușor de digerat în comparație cu tipurile de făină pe bază de cereale. Consumul de tapioca este recomandat și în cazul persoanelor care suferă de sindromul de colon iritabil, balonare, constipație sau dureri abdominale ușoare.
- Îmbunătățește densitatea osoasă

După cum ai remarcat, tapioca este o sursă echilibrată de calciu, fier și vitamina K, elemente care joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a sistemului osos. Odată cu înaintarea în vârstă, densitatea minerală osoasă este afectată, fiind favorizată astfel apariția osteoporozei sau a osteoartritei. Când densitatea osoasă este compromisă, lipsa de flexibilitate și rigiditatea sunt condiții inevitabile cărora trebuie să le faci față.
Din fericire, consumul de tapioca îți asigură nutrienții necesari pentru protecția și susținerea sistemului osos.
- Te energizează și îți menține tonusul mental

De regulă, carbohidrații care nu lipsesc din componența tapiocăi, sunt considerați o sursă potrivită de energizare a organismului, de ajutor și în susținerea senzației de sațietate.
În ceea ce privește tonusul mental, vitamina K despre care deja am vorbit, face mai mult decât să mențină sănătatea sistemului osos, fiind de mare ajutor și pentru sănătatea mentală. Conform unui studiu, vitamina K are un rol vital în prevenirea bolii Alzheimer, stimulând activitatea neuronală a creierului. De asemenea, această vitamină contribuie la eliminarea radicalilor liberi care favorizează degenerarea țesutului cerebral.
Când nu este indicat să consumi tapioca?

Dacă nu faci parte din rândul persoanelor care își supraveghează atent aportul de amidon sau carbohidrați din alimentație, tapioca îți poate îmbunătăți semnificativ sănătatea. Deși acest tip de amidon te poate ajuta să te simți mereu în formă, trebuie să fii conștient de următorul aspect: rădăcina de cassava/manioc produce în mod natural linamarin, un compus toxic care în organismul uman se transformă în cianură de hidrogen, provocând otrăvirea.
Din fericire, îngrijorarea e validă doar dacă maniocul nu este bine procesat. Tapioca pe care o găsești în comerț poate fi consumată în siguranță, fără să te aștepți la efecte adverse.
Cum există controverse în privința consumului de tapioca în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, cel mai bine este să ceri sfatul unui medic dacă te confrunți cu această afecțiune, dar îți dorești să consumi și tu alimentul.
Idei de rețete gustoase și ușoare cu perle de tapioca
Probabil cel mai cunoscut preparat cu perle de tapioca este delicioasa budincă. Data viitoare când o prepari, încearcă să folosești lapte vegetal de cocos pentru un plus de savoare. Însă perlele de tapioca sunt foarte versatile și pot fi integrate cu succes într-o varietate de preparate culinare, de la feluri principale până la deserturi de excepție.
Pentru mai multă inspirație, ia-ți agenda cu rețete și notează-ți sugestiile noastre!
Plăcintă cu perle de tapioca și cireșe

Ingrediente:
- 2 ½ linguri de tapioca perle;
- 2 ½ linguri de amidon de porumb;
- 300 ml apă;
- 250 g zahăr;
- ¾ linguriță de scorțișoară;
- ½ linguriță de nucșoară;
- ½ linguriță de sare;
- 1 linguriță zeamă de lămâie;
- 3 linguri de unt;
- 500 – 530 g de cireșe congelate (sau proaspete), fără sâmburi;
- 1 ou (bătut cu 2 linguri de lapte sau apă);
- zahăr pudră (opțional, pentru decor).
Mod de preparare:
- Dacă nu vrei să petreci prea mult timp în bucătărie, poți folosi un aluat din comerț (congelat), mai exact un aluat de foietaj. După decongelare, împarte aluatul în două. Întinde prima foaie de aluat și acoperă o tavă rotundă cu acesta. Cealaltă foaie trebuie păstrată pentru decor: o porționezi în fâșii și le împletești deasupra umpluturii pe bază de cireșe și perle de tapioca.
- Pentru umplutură, amestecă într-un bol perlele de tapioca și amidonul de porumb cu 80 ml apă, și pune-l deoparte.
- Separat, într-o cratiță, amestecă scorțișoara, nucșoara și sarea. Adaugă 220 ml apă și zeama de lămâie, apoi fierbe compoziția la foc mediu.Pe măsură ce fierbe, adaugă mixul pe bază de tapioca și amestecă încontinuu cu un tel, pentru aproximativ 5 – 6 minute.
- E timpul să adaugi și cireșele și să fierbi totul pentru încă 3 minute.
- Ia cratița de pe foc și adaugă untul (îl poți topi în prealabil).
- Răcește compoziția astfel obținută în frigider, pentru aproximativ 30 de minute.
- Preîncălzește cuptorul la 200°C. Transferă umplutura pe bază de cireșe și tapioca în tava în care deja ai așezat aluatul. Nivelează frumos umplutura cu ajutorul unei spatule. Ulterior, poți realiza deasupra umpluturii și împletitura la care folosești cea de-a doua foaie de aluat.
- Folosește o pensulă specială și unge împletitura de aluat cu oul bătut în prealabil cu apă sau lapte.
- Timpul de coacere indicat este de 30 – 40 de minute. După 15 – 20 de minute, acoperă partea de sus a plăcintei cu folie de staniol sau hârtie de copt pentru a preveni rumenirea excesivă.
- Odată scoasă din cuptor, lasă plăcinta la răcit pentru aproximativ 30 de minute. Poți presăra pe suprafața acesteia zahăr pudră. Dacă îți dorești să potențezi gustul plăcintei, să știi că aceasta poate fi servită alături de o cupă răcoritoare de înghețată de vanilie.
Supă dulce de fasole cu tapioca perle

Ingrediente:
- 400 g fasole azuki;
- 1,9 l apă;
- 64 g zahăr;
- ¼ lingură de coajă rasă de portocală;
- 3 linguri de tapioca perle.
Mod de preparare:
- Clătește bine fasolea sub un jet de apă rece și las-o la înmuiat minim 8 h, într-un bol încăpător, umplut cu apă.
- Ulterior, scurge fasolea de apă și transfer-o într-o cratiță de mărime medie. Adaugă aproximativ 1,4 l apă proaspătă și lasă fasolea să fiarbă pentru aproximativ 1 h. În timp ce fierbe, completează cantitatea de apă cu alți 500 ml.
- Când fasolea are o textură moale, fiind puțin crăpată la suprafață, transfer-o într-un blender pentru a zdrobi boabele și a obține o consistență cremoasă.
- Poți transfera amestecul dat prin blender într-un alt recipient/ oală. Dacă adori consistența specifică supelor, mai adaugă apă. Apoi, e momentul să adaugi zahărul și coaja de portocale și să amesteci constant până când zahărul se dizolvă.
- La final, adaugă tapioca și las-o la fiert pentru aproximativ 20 de minute. Când perlele de tapioca sunt în totalitate translucide, e semn că acestea sunt gata și pot fi integrate în preparate și servite. Dacă preferi să prepari tapioca separat, iar la final să adaugi perlele în supă, este de asemenea o alternativă bună să procedezi astfel.
Dacă ești tot mai sigur că tapioca merită o șansă și vrei s-o integrezi în alimentația ta, intră pe vegis.ro și descoperă o varietate de sortimente de înaltă calitate, benefice sănătății tale!
La cât mai multe idei și alegeri sănătoase!
Surse bibliografice:
- https://www.webmd.com/diet/tapioca-health-benefits-nutrition-uses
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/318411#source-of-calcium
- https://www.organicfacts.net/health-benefits/other/tapioca.html
- https://www.healthline.com/nutrition/tapioca
- https://www.truemeds.in/blog/tapioca-nutrition-and-its-health-benefits
- https://prettysimplesweet.com/coconut-tapioca-vegan/
- https://www.yummly.com/recipe/Sweet-Cherry-Pie-1927552
- https://www.yummly.com/recipe/Sweet-Red-Bean-Soup-1871728