Mâncărurile delicioase și simplu de pregătit ne fac întotdeauna cu ochiul. Pastele cu unt, usturoi și pătrunjel, spanacul cu ou care ne aduce aminte de copilărie sau micul dejun rapid cu 3 ingrediente sunt doar câteva dintre rețelele delicioase de pe blogul mihaigateste.com.
Pasionat de arta culinară, energic și cu o bună dispoziție de invidiat, Mihai Marcu (mihaigateste.com) gătește cu drag atât pentru oamenii care îl urmăresc în mediul online, cât și pentru cei care îi trec pragul, apropiați sau simpli gurmanzi.
Între 2 story-uri postate pe Instagram și un articol pe blog, Mihai ne-a primit în bucătăria virtuală și ne-a împărtășit mai multe detalii despre activitatea lui preferată: gătitul. Despre cum a luat naștere blogul și alte picanterii culinare, te invităm să descoperi în rândurile următoare.
De când a început pasiunea pentru gătit și care a fost prima rețetă preparată?
Pasiunea a început ca o nevoie ? Pentru că nu-mi plac brânza și unele sosuri, am fost nevoit să-mi pregătesc singur mâncarea atunci când am venit în București, la facultate. Primul lucru pe care țin minte că l-am pregătit, când eram mic, este budinca de cacao – evident, varianta din plic. 😀 Când am început să gătesc în facultate, cel mai des făceam chestii la wok.
Care este mâncarea preferată din copilărie, dar de acum?
Mâncarea preferată este cea cu mazăre, sos de roșii și pui; nu o prea fac, deoarece Mirunei nu-i place mazărea. 🙁 Aș mânca oricând și niște penne arrabbiata sau un curry bun. Iar desertul preferat este ciocolata de casă.

Care este produsul tău preferat de pe vegis.ro?
Laptele condensat de cocos de la Biona este surpriza cea mai plăcută, cu care fac cea mai bună ciocolată caldă 🙂 și produsul pe care-l folosesc cel mai des la gătit este cubul de supă bio de la Sonnentor. Iar Mirunei îi place mult pesto-ul vostru verde vegan, cel de la Rapunzel.
Care este ingredientul preferat pentru gătit pe care l-ai pune în orice rețetă?
Boiaua afumată – trebuie să încep să-l pun și în deserturi. ?
Cum ți-a venit ideea proiectului “come to dinner”?
Din ce-mi amintesc, am început să gătesc pentru prieteni la destul de puțin timp de când m-am apucat de gătit. Nu știu ce-i cu mâncarea bună de e și mai bună când o împarți, dar așa e. Iar de când ne-am mutat împreună, la mâncarea pe care o fac eu pentru cine s-au adăugat și lumânările Mirunei, farfurii frumoase, muzică de fundal și alte chestii drăguțe pe care le face ea. 🙂

Iar la EatWith am ajuns prin unul dintre prietenii ăștia pe care-i țineam bine hrăniți. :)) A văzut că există o platformă prin care poți lua masa, contra-cost, în apartamentele localnicilor, atunci când călătorești, și s-a gândit la noi. Ne-a plăcut ideea, ne-am înscris ca gazde pe platformă și am început să primim turiști la noi la cină – până acum am avut oaspeți din SUA, UK și Australia (din UK cel mai des) și fiecare cină cu ei a fost neașteptat de frumoasă.
Cum arată o cină la #mihaigateste?
Nu sunt diferențe mari între cinele noastre în doi și cinele #mihaigateste cu prietenii sau cu turiștii – poate doar numărul de feluri de mâncare. ? Când suntem mai mulți, fac și antreu și desert. Bine, eu desert aș face zilnic, dar Miruna m-a restricționat la unul pe săptămână. ?
Te rugăm să ne împărtășești un secret din bucătărie și ceva ce ai făcut și nu trebuia să faci.
După ce am citit cartea SALT FAT ACID HEAT a lui Samin Nosrat, mi-am dat seama că puneam foarte puțină sare în apa în care fierbeam pastele. Ea spune acolo că apa pentru paste trebuie să fie la fel de sărată ca apa de mare. După ce am ascultat ce zice acolo, pastele au avut alt gust.

Recomandă-ne 3 bloguri, documentare, video-uri sau articole pentru cei pasionați de gastronomie.
Primele rețete pe care le-am încercat eu când m-am apucat de gătit au fost de pe www.adihadean.ro și mazilique.ro. În continuare sunt prima mea recomandare. Mai târziu am aflat și de Jamie Oliver și Nigella Lawson, la care apelez destul de des și acum. Și SALT FAT ACID HEAT a lui Samin Nosrat este o lectură foarte utilă și interesantă, chiar și pentru cei care nu gătesc.
Când îți spui că ai chef să faci mișcare, care e sportul sau activitatea la care te gândești cel mai des și care îți aduce cea mai mare satisfacție?
Nu am mai fost de câteva luni la sală, dar de obicei merg împreună cu Miruna la ore de spinning.
Cum arată o zi în care mâncați sănătos? 😀

Orice zi în care nu am pregătit un desert. 😛
Am văzut că activitatea ta se desfășoară pe Instagram Stories; gătești în fiecare zi sau îți pregătești materialele din timp?
Gătesc în fiecare zi – doar trebuie să mâncăm ceva 😛 și 90% din ce postăm în Story e “live”. La 5 minute de când tai ardeii, pune și Miruna în Story cadrul cu ardeii. :)) Pentru unele colaborări plătite mai trebuie să filmăm înainte, așa că le postăm la 1-2 zile după, după ce le trimitem agenției/clientului înainte.
Pe Mihai Marcu îl poți urmări pe blogul personal mihaigateste.com sau pe rețelele de socializare.