Înghețata este cu siguranță cel mai iubit desert al verii, iar pentru unii dintre noi este nelipsit în majoritatea zilelor. Dar ce ai spune dacă ai încerca câteva rețete pe cât de sănătoase, pe atât de savuroase, numai din ingrediente de origine vegetală?
În această perioadă a anului e plin de fructe aromate precum caise, piersici, zmeură sau cireșe, care te îmbie cu aroma lor. O ocazie perfectă pentru a te bucura din plin de ele.
Așa că te invităm să descoperi în continuare câteva rețete de înghețată raw, sănătoasă și delicioasă, pentru momentele din zi cand ți se face poftă de ceva bun.
Înghețată raw de zmeură

Ingrediente:
3-4 cești cu zmeură proaspătă sau congelată;
2 cești banane tăiate bucăți și tinute la congelator;
2 linguri unt de cocos;
o lingură sirop de agave sau miere.
Mod de preparare:
Se introduc toate ingredientele în blender și se amestecă până când se obține o textură cremoasă și uniformă. Amestecul obținut se ține la congelator până când se întărește
La final, se decorează cu frunze de mentă și zmeură proaspătă sau orice alte fructe îți plac.
Înghețată raw de piersici

Ingrediente:
o ceașcă jumătate de piersici fără sâmburi;
2 cești lapte de migdale;
2 cești fulgi de nucă de cocos;
3 sferturi ceașcă miere de albine;
2 lingurițe esență de vanilie;
2 linguri ulei de cocos;
jumătate de linguriță de scortișoară;
un praf de sare.
Mod de preparare:
Se pun toate ingredientele în blender și se amestecă timp de 3-5 minute, până se obține o textură cremoasă. Ulterior, amestecul obținut trebuie ținut la congelator până se întărește.
Pentru un plus de savoare, se decorează cu piersici proaspete.
Înghețată raw de lucuma

Înghețata de lucuma este în topul preferințelor sud-americanilor, deoarece fructul de lucuma este bogat în nutrienți, caroten, vitamina B3, carbohidrați, fibre, vitamine și minerale. Tot din fruct se obține și pudra de lucuma, care este un îndulcitor natural, cu o aromă aparte.
Ingrediente:
1 ceașcă de caju, hidratat timp de 3 ore;
1 ceașcă cu pudră de lucuma;
1 linguriță vanilie pudră;
1 ceașcă fulgi de nucă de cocos;
1 ceașcă miere de albine;
1 lingură psyllium;
un sfert ceașcă sirop de agave;
1 ceașcă apă;
1 vârf cuțit sare de Himalaya.
Mod de preparare:
Se amestecă toate ingredientele cu ajutorul unui blender, la viteză mare, până când acestea capătă o textură cremoasă și uniformă. Amestecul se ține la congelator pentru a se întări, iar după aceea este numai bun de savurat.
Înghețată raw de tahini cu stafide și rom
Ingrediente:
2 cești caju hidratat timp de 2-4 ore;
2 cești fulgi de nucă de cocos;
1 ceașcă lapte de migadale;
2 cești stafide;
3 sferturi ceașcă sirop de agave;
1 sfert ceașcă tahini;
1 lingură esență de vanilie;
1 vârf de cuțit sare de Himalaya;
esență de rom natural.
Mod de preparare:
Jumătate din cantitatea de stafide se pune la înmuiat în rom și se lasă peste noapte. Celelalte ingrediente, împreună cu cantitatea rămasă de stafide, se pun în blender și se mixează la viteză mare, până rezultă o consistență cremoasă.
Amestecul se ține la frigider până se întărește, iar ulterior se decorează cu stafidele înmuiate în rom. În funcție de preferințe, se mai pot adăuga fulgi de migdale prăjite sau fistic.
Dacă plănuiești să încerci cele 4 rețete de înghețată raw cât mai curând, pe vegis.ro găsești majoritatea ingredientelor de care ai nevoie pentru a te delecta cu un desert răcoritor.
Spor la bucătărit!