• Prima pagina
  • Despre noi
  • Magazin online
  • Contact
Natura la tine acasă
Natura la tine acasă
Natura la tine acasă
  • Prima pagina
  • Despre noi
  • Magazin online
  • Contact

Vegis.ro » Blog » Lăptișorul de matcă: Proprietăți, Beneficii, Indicații

Produse naturiste / Remedii produse apicole / Superalimente

Lăptișorul de matcă: Proprietăți, Beneficii, Indicații

October 24, 2017
laptisorul de matca
Written by Alexandra
0

Super-alimentele sunt super-starurile în alimentaţie datorită nivelului ridicat de vitamine şi minerale pe care îl conţin. Există însă o substanţă pentru care a fost necesară inventarea unei denumiri noi, cea de hiperaliment, pentru a-i descrie cât mai bine compoziţia nutritivă excepţională. Este hrana demnă pentru o regină, “elixirul tinereţii” şi hiperalimentul care ne asigură toţi nutrienţii de care avem nevoie: lăptișorul de matcă, cel mai complet şi totodată cel mai puternic aliment cunoscut omului modern.

Cuprins

  • Ce este lăptișorul de matcă?
  • Ce conţine lăptișorul de matcă?
  • Proprietăți lăptișor de matcă
  • Beneficii lăptișor de matcă
  • Beneficii pentru sănătate şi frumuseţe
  • Indicații lăptișor de matcă
  • Contraindicații și posibile efecte secundare lăptișor de matcă
  • Preparare și depozitare
  • Produse recomandate
  • Unde se găsește și la ce preț?

Ce este lăptișorul de matcă?

laptisor de matca crud

Lăptişorul de matcă este substanţa vâscoasă pe care albinele lucrătoare tinere o secretă prin intermediul glandelor hipofaringiene. Deşi nu este produs de către matcă, este destinat acesteia ca şi sursă de hrană: regina stupului este hrănită doar cu lăptişor încă din stadiul de larvă, iar ulterior pe întreg parcursul vieţii.

De culoare alb-gălbui, “laptele albinelor”, aşa cum mai este cunoscut, are un gust acrişor, puternic astringent, aspect perlat şi se consumă altfel decât celelalte produse apicole: se ţine sub limbă până la dizolvare.

Ce conţine lăptișorul de matcă?

borcan cu laptisor de matca

Compoziţia nutritivă a lăptişorului este atât de complexă încât specialiştii nu au putut identifica nici până în ziua de azi toate substanţele hrănitoare pe care acesta le conţine!

În schimb, alte studii de specialitate au demonstrat faptul că laptisorul de matca reprezintă singura sursă de acid 10 HDA de pe pământ. Acidul 10 HDA este un ingredient activ al lăptişorului ce îi conferă, alături de alte substanţe, proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale puternice.

De asemenea, acesta conţine toate vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B7, B8, B9 şi B12), dar şi nutrienţi precum:

  • vitamina A, D, C, E şi K;
  • antioxidanţi;
  • 17 aminoacizi, dintre care 8 acizi esenţiali pe care organismul uman nu îi poate produce;
  • o serie de minerale, cum ar fi: potasiu, calciu, sodiu, zinc, fier, cupru, mangan, magneziu şi fosfor;
  • proteine, într-un procent de 12% – 15%;
  • lipide, glucide, grăsimi, enzime, hormoni şi lista cu siguranţă poate continua.

Un lucru interesant de menţionat este faptul că nivelurile substanţelor din compoziţia lăptişorului de matcă pot varia în funcţie de zona geografică şi implicit climă.

Proprietăți lăptișor de matcă

Aminoacizii, acizii grași și compușii fenolici din compoziția lăptișorului de matcă au proprietăți antioxidante, ceea ce favorizează reducerea inflamațiilor și a stresului oxidativ. În plus, mai multe studii de laborator arată că lăptișorul de matcă are capacitatea de a reduce substanțele chimice pro-inflamatorii eliberate de celulele sistemului imunitar, potrivit Institutului Național de Sănătate din SUA. 

Datorită efectelor antioxidante pe care le are, lăptișorul de matcă susține, de asemenea, și funcțiile creierului. Protejează țesutul nervos, îmbunătățesc memoria și ajută la îndepărtarea unor depozite chimice de la nivelul creierului care au fost asociate cu apariția bolii Alzheimer. 

Lăptișorul de matcă are și proprietăți antibacteriene, fiind de ajutor în vindecarea rănilor și a altor afecțiuni inflamatorii de la nivelul pielii. Un studiu realizat pe șoareci arată că lăptișorul de matcă crește producția de colagen, o substanță proteică vitală în menținerea sănătății pielii. 

Pe de altă parte, proteinele specifice din compoziția lăptișorului de matcă relaxează celulele musculare netede de la nivelul venelor și arterelor, contribuind astfel la reducerea tensiunii arteriale.  

Beneficii lăptișor de matcă

Conţinutul bogat de substanţe hrănitoare recomandă lăptișorul de matcă pentru buna funcţionare a întregului organism, dar şi ca remediu natural pentru prevenţia mai multor afecţiuni. 

  • Elixir al tinereţii şi stimulator al funcţiei reproducătoare

Printre cele mai cunoscute beneficii ale lăptișorului de matcă se numără creşterea longevităţii şi îmbunătăţirea fertilităţii atât la bărbaţi, cât şi la femei. Pentru a ne convinge de aceste lucruri, este nevoie doar de o privire în stupul albinelor!

laptisor matca

Regimul alimentar special al reginei îi asigură longevitate şi capacitatea de a depune un număr impresionant de ouă de-a lungul vieţii. De exemplu, trântorii şi albinele lucrătoare trăiesc în medie 30 – 45 de zile, în timp ce matca atinge vârsta de 5, chiar şi 6 ani. De asemenea, într-un sezon, matca depune un număr impresionant de ouă, 250.000 mai exact, iar într-o zi poate ajunge chiar şi la 2.000 de ouă!

Luând în calcul statisticile, s-a ajuns la concluzia că există o legătură între regimul exclusiv cu lăptişor de matcă al reginei şi “performanţele” acesteia. Astăzi, este binecunoscut faptul că un consum regulat al lăptişorului reglează dezechilibrele hormonale care pot duce la probleme de infertilitate, ameliorează simptomele menopauzei, creşte libidoul şi îmbunătăţeşte motilitatea spermei.

  • Indicat în caz de diabet

Un studiu realizat de Asociația Canadiană de Diabet arată că lăptișorul de matcă contribuie la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Acest efect a fost studiat pe un lot de 50 de persoane cu diabet de tip 2 care au fost împărțite în două grupuri: primului grup i s-a administrat un placebo, în timp ce persoanele din cel de-al doilea grup au primit câte 1000 de miligrame de lăptișor de matcă de trei ori pe zi. La finalul celor opt săptămâni de studiu s-a observat, în urma efectuării analizelor, că administrarea lăptișorului de matcă a dus la reducerea nivelul de glucoză din sânge în cazul persoanelor cărora li s-a administrat acest remediu, spre deosebire de grupul care a primit placebo.

  • Acționează asupra colesterolului crescut

Hipercolesterolemia sau colesterolul crescut se află în strânsă legătură cu apariția aterosclerozei (îngroșarea și rigidizarea arterelor din cauza depunerilor de grăsimi pe interiorul acestora), a infarctului și accidentului vascular cerebral. De aceea, este foarte important ca nivelul colesterolului “rău” să se mențină în limite normale. În acest sens, un rol benefic îl are lăptișorul de matcă, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Oficial al Societății Internaționale de Ginecologie și Endocrinologie. La studiu au luat parte 36 de femei aflate la post-menopauză cărora li s-a administrat câte 150 mg de lăptișor de matcă în fiecare zi, timp de trei luni. Rezultatele studiului arată că administrarea lăptișorului de matcă a dus la creșterea nivelului de colesterol “bun” (HDL) cu 7,7%, la scăderea celui “rău” (LDL) cu 4.1% și la reducerea colesterolului total cu 3.1%. 

  • Diminuează simptomele sindromului premenstrual

Mai multe studii realizate de-a lungul timpului arată că lăptișorul de matcă aduce beneficii și în cazul sindromului premenstrual. Un studiu (publicat în 2014 în Revista Internațională de Medicină și Terapii Complementare) realizat pe un lot de 110 femei studente cu sindrom premenstrual s-a concluzionat astfel: după administrarea a 1000 mg de lăptișor de matcă încă din prima zi a menstruației până la încheierea a două cicluri menstruale, femeile cu sindrom premenstrual au observat o reducere a simptomelor premenstruale cu 50%, spre deosebire de persoanele care au primit placebo și au declarat o îmbunătățire de doar 5%. 

Beneficii pentru sănătate şi frumuseţe

Pe lângă beneficiile menționate, lăptișorul de matcă poate fi consumat inclusiv pentru:

  • întărirea sistemului imunitar: lăptişorul este un adevărat cocktail de vitamine şi nutrienţi care sporesc puterea de apărare a organismului în faţa agenţilor patogeni (virusuri, bacterii etc), radicalilor liberi şi factorilor de mediu;
  • prevenţia stărilor de răceală şi gripă;
  • buna funcţionare a sistemului cardiovascular prin reducerea nivelului de colesterol din sânge;
  • creşterea rezistenţei la efort fizic şi intelectual;
  • îmbunătăţirea memoriei;
  • depăşirea stărilor depresive;
  • echilibrarea nivelului de zahăr din sânge, beneficiu pentru care lăptişorul este recomandat persoanelor care suferă de diabet;
  • prevenţia bolilor neurodegenerative (în special Alzheimer) graţie conţinutului ridicat de antioxidanţi care anihilează acţiunea radicalilor liberi;
  • reducerea durerilor inflamatorii prin creşterea puterii de absorbţie a calciului de către organism;
  • vindecarea rănilor, întrucât crește migrația fibroblastelor, celulele din țesutul conjunctiv care produc colagen;
  • protejarea ficatului;
  • ameliorarea sindromului de ochi uscat și creșterea producției de lacrimi în cazul persoanelor care se confruntă cu această problemă;
  • stimularea producţiei de colagen, esenţial pentru frumuseţea pielii;
  • protejarea pielii de efectele nocive ale razelor ultraviolete asupra tenului, prevenind astfel îmbătrânirea prematură a pielii, datorită efectelor antioxidante pe care le are lăptișorul de matcă;
  • diminuarea şi reducerea primelor semne ale îmbătrânirii.
laptisor de matca pur

Indicații lăptișor de matcă

Se recomandă utilizarea lăptișorului de matcă pentru acțiunile sale:

  • antiinflamatoare;
  • antibacteriene;
  • antioxidante;
  • antilipidice și de protecție cardiovasculară;
  • energizante și de creștere a longevității;
  • imunostimulatoare;
  • antianemice;
  • antidiabetice;
  • de îmbunătățire a memoriei;
  • de susținere a sistemului osos;
  • de menținere a sănătății și frumuseții pielii. 

Contraindicații și posibile efecte secundare lăptișor de matcă

Într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății se arată că administrarea lăptișorului de matcă poate cauza alergii în cazul anumitor persoane. Persoanele care deja suferă de astm sau alte alergii au un risc mai mare de a se confrunta cu reacții adverse. Este important să se consulte medicul dacă după utilizarea lăptișorului de matcă apar următoarele simptome: urticarie, prurit accentuat, respirație șuierătoare sau alte probleme respiratorii, probleme digestive precum dureri abdominale sau diaree, amețeli sau stare de confuzie, greață și vărsături.  

În cazul persoanelor care suferă de dermatită se recomandă folosirea cu prudență a lăptișorului de matcă. Administrarea acestui remediu poate agrava dermatitele.

Sarcină și alăptare: Nu există suficiente dovezi care să ateste faptul că lăptișorul de matcă poate fi folosit în siguranță de către femeile însărcinate sau cele care alăptează. De aceea, se recomandă evitarea folosirii acestui produs pe perioada sarcinii sau alăptării.

Lăptișorul de matcă poate interacționa, de asemenea, cu anumite medicamente, precum cele pentru reglarea tensiunii arteriale sau cu warfarina (substanță cu efect anticoagulant). În cazul administrării de warfarină în același timp ce consumi lăptișor de matcă există un risc mai mare de sângerări. 

Dacă ai anumite probleme de sănătate, este indicat să consulți un medic specialist înainte de a utiliza lăptișor de matcă.

Preparare și depozitare

Lăptișorul de matcă se găsește atât în formă pură, nepasteurizat, în diverse gramaje, cât și sub formă de  comprimate și capsule, pastă sau în formă lichidă. De asemenea, se găsește în compoziția multor produse de frumusețe folosite pentru întreținerea și îmbunătățirea aspectului pielii. 

Suplimentele sunt de departe cel mai ușor de folosit. Capsulele moi și comprimatele sunt preparate cu lăptișor de matcă liofilizat și poate fi depozitat în siguranță la temperatura camerei. 

Pe de altă parte, lăptișorul de matcă nepasteurizat este, de obicei, vândut în doze mici de 250 până la 500 mg și depozitat în recipiente din sticlă, închise la culoare. Lăptișorul de matcă poate fi destul de amar, motiv pentru care de cele mai multe ori se găsește în diferite combinații cu miere pentru un gust mai bun. Principalul dezavantaj al lăptișorului de matcă nepasteurizat este acela că nu poate fi folosit mai mult de două săptămâni de la prima utilizare, iar odată ce recipientul a fost deschis, acesta trebuie depozitat la frigider. Lăptișorul de matcă nepasteurizat poate fi ținut și la congelator timp de câteva luni, însă odată ce a fost decongelat nu mai poate fi recongelat.

Lăptișorul de matcă lichid sau sub formă de pastă include adesea stabilizatori și conservanți pentru a-i prelungi termenul de valabilitate. Dacă alegi să cumperi lăptișor de matcă într-una din aceste variante, îl poți depozita în siguranță până la 6 luni la frigider și până la 3 ani în congelator. 

Când intră în contact cu aerul, lăptișorul de matcă își poate schimba culoarea din galben în maroniu. În timp, textura gelatinoasă poate deveni densă și tare, lucru care se poate observa în cazul în care optezi pentru varianta sub formă de pastă. Indicatorii cei mai importanți sunt culoarea, mirosul și textura – aceștia îți pot spune dacă lăptișorul de matcă mai poate fi bun pentru consum sau nu. 

Produse recomandate

Lăptișorul de matcă este aşadar un aliment remarcabil prin conţinutul nutritiv bogat şi numeroasele beneficii asupra organismului, de aceea consumul acestuia în cure regulate este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru sănătatea ta.

Pe vegis.ro găsești mai multe produse recomandate, în funcție de necesitățile tale. Poți opta pentru lăptișorul de matcă pur de la Apiland, lăptișorul de matcă Albina Carpatina sau pentru combinația de lăptișor de matcă cu miere, plante, fructe, uleiuri și semințe de la Prisaca Transilvania.

Unde se găsește și la ce preț?

Prețul lăptișorului de matcă diferă în funcție de gramaj și forma sub care se găsește. Pe vegis.ro poți găsi lăptișor de matcă pur la 25 grame/100 grame, lăptișor de matcă la plicuri, fiole de lăptișor de matcă pur sau în combinație cu miere și ginseng, sub formă de capsule și pudră. Prețurile pornesc de la 30 ron până la 200 ron.

Sortimente Laptisor de matca

Surse:

  • https://www.canadianjournalofdiabetes.com/article/S1499-2671(16)00066-6/fulltext
  • https://www.healthline.com/nutrition/royal-jelly
  • https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-503/royal-jelly
  • https://www.medicalnewstoday.com/articles/324152 
  • https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0944501316300830 
beneficiilaptisor de matcalaptisor de matca crudlaptisor de matca purproduse apicoleproprietati
About Author
Alexandra

Iubitor al cuvintelor scrise pe care le aștern online de câțiva ani și le citesc încă din copilărie. Explorator al naturii, pasionat de mișcare, cadrele foto perfecte și romanele polițiste.

Further Reading...
Operațiunea… Remedierea!
October 8, 2015
spirulina
Spirulina – 6 beneficii ale algei care ar putea combate malnutriția
October 11, 2019
Baobab 1
Fructul de Baobab: cât de bun este pentru sănătate și cum poate fi consumat
October 14, 2020
No Comments
    Leave a Reply Cancel Reply

    Previous Post
    Lucuma - aurul peruanilor
    Next Post
    Cum iti faci acasa tratament cu keratina pentru par
    Categorii
    Find us on Facebook
    Facebook...
    Comentarii recente
    • Teo on Chlorella, sursă de energie și vitalitate pentru un organism sănătos
    • Teo on Contact
    • Teo on Cum iti faci acasa tratament cu keratina pentru par
    • Florentina on Antioxivita – 14 beneficii fantastice ale celui mai puternic antioxidant românesc
    • Stepan on Chlorella, sursă de energie și vitalitate pentru un organism sănătos
    Follow us on Instagram
    vegis.ro
    🚴‍♀️ Pregătit să-ți recâștigi mobili 🚴‍♀️ Pregătit să-ți recâștigi mobilitatea și flexibilitatea articulară? Soluția mult căutată vine la un PREȚ SPECIAL, în forme ușor de administrat: monodozele pe bază de colagen cu gust fructat de la 𝐃𝐎𝐏𝐏𝐄𝐋 𝐇𝐄𝐑𝐙.

Formula îmbogățită cu 𝐯𝐢𝐭𝐚𝐦𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐂 și 𝐃 favorizează sinteza colagenului și sprijină sănătatea sistemului osos. Iar pe lângă libertatea de mișcare, această variantă de colagen conferă pielii un aspect tânăr și luminos. 

🌺 Intră pe vegis.ro și adaugă în coș suplimentul 𝐊𝐨𝐥𝐥𝐚𝐠𝐞𝐧 𝟏𝟏𝟎𝟎𝟎 𝐏𝐥𝐮𝐬 𝐒𝐲𝐬𝐭𝐞𝐦, acum la un preț profitabil.

*promoție valabilă până pe 31.05.2023 (ora 23:59), în limita stocului.
______
_
_
_
#colagen #suplimente #sanatatearticulatiilor #preturispeciale #reduceri #doppelherz #vegisromania #vegisro
    Ce mod mai bun de a termina seria deserturilor cop Ce mod mai bun de a termina seria deserturilor copilăriei decât cu nelipsitul salam de biscuiți? 🤩 Spunem nelipsit pentru că rar s-a întâmplat să nu-l regăsim pe platourile cu dulciuri de sărbători sau de-a lungul copilăriei când mai pregăteau mamele ceva dulce și rapid cu ce aveau ele mai bun la îndemână. Și dacă vorbim de ce este mai bun atunci trebuie să menționăm că rețeta se bazează pe 𝗽𝘂𝗱𝗿𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗰𝗮𝗼 𝗡𝗶𝗮𝘃𝗶𝘀, fără de care răsfățul papilelor gustative n-ar fi fost posibil. 😍

Dacă nu ai acces la caietul de rețete al mamei tale și vrei să mergi la sigur cu o rețetă cu iz tradițional și o mică adaptare modernă, nu mai sta pe gânduri și încearcă rețeta Alexandrei! 📖 Îmbogățită cu merișoare și fistic, aceasta este varianta îmbunătățită a celei clasice, lucru care va fi confirmat cu precădere de persoanele cărora nu le place rahatul. 🤭

Ne cam plouă în gură așa că nu mai pierdem vremea, mergem și noi să-l pregătim! Îți sugerăm să intri pe blog-ul Alexandrei și să faci la fel, că sigur i-am făcut poftă copilului din tine! 😄 Spor la prăjiturit! 
____
📸 & 👩🏻‍🍳: @180degrade 
.
.
.
#salamdebiscuiti #desertulcopilariei #ideideretete #desert #ziuacopilului #1iunie #niavis #biona #vegisromania #vegisro
    🔹Giveaway Încheiat🔹 A venit momentul să 🔹Giveaway Încheiat🔹 

A venit momentul să aflăm cine se va bucura de pachetul cu suplimente în forme variate MyElements, iar această persoană este @ladydee888. Felicitări! 🥳
Te rugăm să ne trimiți un mesaj privat cu datele de livrare și un număr de telefon pentru a putea expedia premiul.

Mulțumim tuturor pentru participare! 
___________

🤩 𝐆𝐈𝐕𝐄𝐀𝐖𝐀𝐘 🤩

Menține-te în formă cu suplimentele potrivite! Ți-am pregătit un pachet cu produse 𝗠𝘆𝗘𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝘀 care sporesc starea de bine. 

Condiții de participare:
1. Follow contului @vegis.ro (dacă nu îl urmărești deja).
2. Tag unui prieten cu care vrei să împărtășești vestea Giveaway-ului. (Se acceptă comentarii multiple, cu condiția să etichetezi persoane diferite.)

*Nu se acceptă etichetarea conturilor inactive sau a persoanelor publice.

Extragem câștigătorul în mod random 𝗟𝗨𝗡𝗜, 𝟮𝟵.𝟬𝟱.𝟮𝟬𝟮𝟯 și îl anunțăm în cadrul acestei postări.
Giveaway-ul se desfășoară doar pe teritoriul României.

*În cazul în care persoana câștigătoare nu pune la dispoziție datele de contact pentru livrarea premiului în decurs de 7 zile de la data anunțării câștigătorului, ne rezervăm dreptul de a extrage un alt câștigător.

Mult succes! 😊
_____

*Pentru că în ultima perioadă ne-ați semnalat existența unor conturi false, vă informăm că @vegis.ro este singurul cont pe care îl deținem.

Echipa noastră nu solicită informații sensibile (cum ar fi datele cardului) sau accesarea unor link-uri pentru revendicarea premiului, astfel încât vă sfătuim să nu dați curs mesajelor înșelătoare.
.
.
.
#giveaway #instagiveaway #giveawayromania #instaprize #supplements #behealthy #stayhealthy #myelements #vegisromania #vegisro
    Știi deserturile acelea pufoase, super gustoase, Știi deserturile acelea pufoase, super gustoase, dar care nesecită mult timp de pregătire? Ei bine, am găsit o soluție mai rapidă, dar la fel de delicioasă! ❤️ Un brownie vegan cu glazură fină din cremă de ciocolată cu alune care e gata în circa 30 de minute! Iar partea cea mai bună este că ți-am pregătit pe site un Pachet pentru Prăjitură Brownie Vegană pe care să-l comanzi și să-l ai mereu la îndemână pentru urgențe dulci. Dar știm că pofta-i mare, așa că hai să-ți arătăm cum se face! 👩🏻‍🍳

Ingrediente:
🔸1 pungă mix brownie
🔸250ml băutură vegetală din soia
🔸120ml ulei de măsline
🔸2 linguri cremă tartinabilă de alune

Mod de preparare:
🔸Preîncălzim cuptorul la 200 de grade. Apoi, adăugăm într-un bol mixul de brownie, 200ml bautură vegetală de soia, 120ml ulei de măsline și amestecăm bine. 
🔸Compoziția obținută o dispunem într-o tavă pe care o băgăm în cuptor pentru aproximativ 30 de minute. 
🔸Între timp, într-o cratiță mică, punem 50-60ml de băutură vegetală din soia și 2 linguri din crema tartinabilă de alune. Amestecam bine până obținem o cremă omogenă. 
🔸Dupa ce s-a copt brownie-ul, îl scoatem din cuptor și îl lăsăm la răcit. Ulterior, cu ajutorul unei linguri sau spatule, întindem crema de alune uniform peste toată suprafața desertului. La final o tăiem și o servim.

Poftă mare!
.
.
.
#desert #brownie #veganbrownie #vegandessert #reteterapide #ideideretete #vegisromania #vegisro
    🌞 Simți că apropierea verii impune o schimbar 🌞 Simți că apropierea verii impune o schimbare de meniu? 
Dacă ai deja în minte mai multe salate, smoothie-uri răcoritoare, deserturi mai ușoare, fără coacere, lasă-ți planurile culinare să prindă contur cu 𝐚𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐃𝐞𝐧𝐧𝐫𝐞𝐞, acum la prețuri convenabile. 

🥗 Descoperă toată gama de alimente și ingrediente BIO pe vegis.ro și invită savoarea la tine în bucătărie!
Și nu uita! Orice comandă plasată pe vegis.ro în valoare minimă de 𝟕𝟗 𝐥𝐞𝐢 îți aduce garantat 𝐓𝐑𝐀𝐍𝐒𝐏𝐎𝐑𝐓 𝐆𝐑𝐀𝐓𝐔𝐈𝐓.

*reduceri valabile până pe 28.05.2023 (ora 23:59), în limita stocului disponibil.
*transport gratuit până pe 28.05.2023, doar la comenzile naționale.
______
_
_
_
#alimenteecologice #ingredientebio #produsebio #alimentesanatoase #oferta #reducere #promotie #dennree #vegisromania #vegisro
    Load More... Follow on Instagram

    © Copyright Vegis 2021. All Rights Reserved.