Agar agar devine un ingredient tot mai popular și prezent pe rafturile bucătăriilor, mai ales în rândul persoanelor care urmează cu strictețe o dietă vegană. Însă, indiferent de tipul regimului tău alimentar, agar agar îndeamnă la experimente culinare pe care merită să le încerci.
Curios să afli ce este de fapt acest ingredient misterios? Cea mai comună formă sub care poți găsi acest produs alimentar este cea de pulbere/pudră, fiind obținut din algele roșii. Povestea lui începe în Japonia, unde a fost produs pentru prima dată în secolul al XVII-lea. De aceea, denumirea sa alternativă de „gelatină japoneză” este cât se poate de fidelă.
Fiind un aliment cu efect gelifiant și de îngroșare, este utilizat cu precădere ca înlocuitor vegan al gelatinei de origine animală. În plus, acesta este un ingredient incolor și inodor, putând fi utilizat și ca un potențator natural de gust.
Te întrebi ce beneficii poate aduce această noutate culinară organismului tău? Hai să descoperim împreună cum sănătatea și gustul se îmbină într-un mod armonios!
Top 3 motive sănătoase pentru care să alegi agar agar
Din punct de vedere nutrițional, „gelatina japoneză” este o adevărată surpriză. Pe lângă conținutul bogat de vitamine (E, K, B9) și minerale esențiale (magneziu, fier, calciu, zinc, potasiu), acesta devine un aliment dezirabil pentru că nu prezintă riscuri pentru sănătate. Este un produs alimentar cu un conținut scăzut de sodiu, care se remarcă prin absența zahărului, a carbohidraților și grăsimilor.
Iată cum se reflectă toate aceste aspecte în starea ta de bine!
Agar agar, secretul curelor de detoxifiere

Ingredientul se distinge și prin conținutul bogat de fibre solubile, ceea ce îl transformă într-un aliat de încredere al sănătății digestive. Printre avantajele pe care ți le aduce consumul de agar agar se numără accelerarea tranzitului intestinal, dar și reglarea greutății prin inducerea senzației de sațietate. Această senzație se datorează fibrelor din compoziție, care absorb apa, și măresc volumul unei mese la nivelul stomacului.
La menținerea sau pierderea în greutate contribuie și lipsa grăsimilor, un alt beneficiu al acestui produs alimentar.
În plus, reglarea tranzitului este un factor esențial în procesul natural de detoxifiere a organismului.
Reglează nivelul de zahăr din sânge cu agar agar

Beneficiile pe care ți le oferă un conținut ridicat de fibre nu se opresc aici. În egală măsură, cantitatea de fibre influențează modul în care organismul tău poate gestiona nivelul de glucoză din sânge. Datorită fibrelor, moleculele de zahăr din alimentele ingerate au o absorbție mult mai lentă în fluxul sanguin. Acest proces este unul benefic, care previne fluctuațiile nivelului de glucoză în sânge, mai ales după mesele importante din zi.
Pulberea de agar agar se remarcă și prin conținutul de colină, un macronutrient cu rol hepatoprotector, de ajutor și pentru menținerea colesterolului în valori normale.
Conferă pielii și părului un aspect îngrijit

Deși poate nu te-ai așteptat, este o alegere alimentară cu un impact pozitiv asupra frumuseții. Efectul său detoxifiant acționează dinspre interior spre exterior, pentru că adesea, o piele cu aspect neîngrijit este rezultatul unei digestii deficitare, care împiedică eliminarea completă a toxinelor.
Mai mult, vitaminele și mineralele pe care le conține, cu precădere vitamina E și zincul, conferă pielii un aspect catifelat, iar părului strălucirea de care ai nevoie, oricând îți dorești să ieși în evidență.
Idei utile: cum folosești agar agar în bucătărie

Cu siguranță ai rămas din primele rânduri ale articolului cu faptul că „gelatina japoneză” poate fi o alternativă vegană ideală pentru cea de origine animală. Practic, acest ingredient funcționează ca un agent de îngroșare, care poate fi folosit cu succes într-o serie de rețete dulci sau sărate. Printre cele mai apreciate rețete care includ acest ingredient se numără piftia vegană, supele cu o consistență mai densă, jeleurile homemade, budincile, dulcețurile, gemurile, dar și tartele, fie că optezi pentru variante fără coacere sau nu.
Dacă ți-au atras atenția jeleurile, îți recomandăm să te echipezi cu forme speciale și o pipetă care să faciliteze dozarea compoziției în forme. Nu doar că îți vei eficientiza timpul, dar te vei bucura și de o reușită culinară cu un aspect estetic impresionant, prin care îi vei surprinde pe toți cei dragi.
Un alt plus al acestui ingredient este lipsa glutenului, pentru că algele roșii din care este obținut în mod natural, nu conțin această proteină, de evitat mai ales pentru persoanele celiace.
Cu toate acestea, îți recomandăm să investighezi atent eticheta oricărui produs pentru a te asigura că nu există riscul contaminării cu gluten din cauza liniilor de producție. De asemenea, pentru un plus de siguranță, poți urmări ca mențiunea „fără gluten” să fie menționată pe etichetă.
Dacă deja îți sună delicios și vrei să-i urezi bun venit în bucătăria ta, ți-am pregătit o rețetă yummy, pe care merită să o încerci.
Rețetă apetisantă de mousse de ciocolată și avocado cu agar agar

Ingrediente pentru mousse-ul de avocado:
- 75g avocado curățat, fără sâmbure;
- 240ml lapte integral sau băutură vegetală de cocos/migdale;
- 3g pulbere de agar agar;
- 2 lingurițe de zahăr.
Ingrediente pentru mousse-ul de ciocolată:
- 300 ml lapte integral sau băutură vegetală;
- 3g pulbere de agar agar;
- 15g zahăr;
- 75g ciocolată neagră, tocată mărunt.
Mod de preparare mousse de avocado:
- Adaugă avocado într-un blender/robot de bucătărie și procesează-l până ce îl transformi în piure. În cazul în care nu ai aceste ustensile, apelează la o furculiță sau la un zdrobitor pentru piure și transformă avocado într-o pastă fină.
- Fierbe laptele la foc mediu, și adaugă cantitatea de agar agar menționată. Amestecă bine pe tot parcursul fierberii ca să ajuți „gelatina japoneză” să se dizolve.
- Toarnă laptele peste piureul de avocado și amestecă-le bine.
- Mută această compoziție într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelează-o frumos cu o spatulă de silicon.
- Pune tava la frigider cât timp pregătești mousse-ul de ciocolată.
Mod de preparare mousse de ciocolată:
- Fierbe laptele și dizolvă agar agarul în acesta, amestecând continuu. Odată ce s-a fiert, adaugă și zahărul și amestecă energic până ce se încorporează.
- E timpul să adaugi în laptele fierbinte și ciocolata tocată/rasă și să amesteci până ce se topește.
- Lasă puțin compoziția pe bază de ciocolată la răcit, apoi toarn-o peste cea de avocado, astfel încât să o acoperi complet.
- Odată ce l-ai montat, lasă preparatul la frigider pentru aproximativ 1h. Apoi îl poți servi cu poftă și curiozitate.
Te întrebi ce variante de agar agar te așteaptă pe vegis.ro? Opțiunile sunt variate, și te poți bucura de o selecție diversă, de la agar agar tip pulbere/pudră la cel tip fulgi, care presupune aceeași modalitate de preparare.
Din oferta noastră nu lipsesc nici variantele de agar agar fără gluten, pe care te invităm să le alegi, mai ales dacă te confrunți cu această intoleranță.
Hai pe site și încearcă ceva nou, care va revoluționa modul în care bucătărești!
Surse bibliografice:
- https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-80/agar
- https://www.healthline.com/nutrition/seaweed-healthy-nutritious#benefits
- https://www.tuasaude.com/en/agar-agar/
- https://pacificharvest.co/blogs/learn/the-surprising-health-benefits-of-agar
- https://cookpad.com/us/recipes/14334452-chocolate-avocado-mousse-with-agar-agar