Deja ai auzit în repetate rânduri despre acidul boric, mai ales în contextul produselor de îngrijire a pielii? Dacă de fiecare dată te-ai întrebat care este misterul din spatele acestui ingredient, te invităm să accepți provocarea de a fi pentru scurt timp Sherlock Holmes și să-l descoperi împreună cu noi!
Acidul boric, cunoscut și ca hidrogen borat, acid ortoboric sau acid boracic, este un compus chimic format din bor și oxigen, un element poziționat la granița dintre metale și nemetale, motiv pentru care a fost etichetat ca metaloid. Acidul boric este inodor și poate lua două forme, fie de cristale incolore, fie de pudră de culoare albă, solubilă în apă. Este apreciat mai ales pentru proprietățile sale antimicrobiene și astringente, dar și pentru versatilitate crescută.
Aceste caracteristici explică de ce ai întâlnit acest ingredient în produse din domenii variate, de la cel farmaceutic, până la cel cosmetic, sau chiar în compoziția insecticidelor, cu rol în menținerea sănătății plantelor, ori inclus în produse destinate curățării locuinței.
Știai că acidul boric …
A fost utilizat și în scopul conservării alimentelor? Deși înainte de Primul Război Mondial a fost interzisă folosirea acidului boric ca aditiv alimentar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a revenit la acest obicei din cauza costurilor mai reduse. Ulterior, s-a renunțat definitiv la utilizarea alimentară, fiind considerat un ingredient inadecvat în acest context.
Cu toate acestea, beneficiile sale în industria farmaceutică sau cosmetică rămân incontestabile.
Acidul boric: beneficii și utilizări frecvente
După cum ai observat, versatilitatea acidului boric îl transformă instant într-un produs cu utilitate crescută în viața de zi cu zi.
Printre cele mai comune avantaje pe care acidul boric ți le oferă, se numără:
Limitează acțiunea agenților patogeni și combate infecțiile

Acțiunea sa antimicrobiană și antiseptică îl transformă într-un adversar de temut al virusurilor, bacteriilor și fungilor. Nu întâmplător, acidul boric utilizat ca atare, cu precădere sub formă de pudră, dar și integrat în creme sau unguente cu rol terapeutic, poate fi un real ajutor în combaterea onicomicozei (ciupercii unghiilor). Un astfel de produs poate hidrata corespunzător zona afectată, accelerând procesul de regenerare a unghiei.
De altfel, fungii pot afecta și alte zone, cauzând o afecțiune comună: ciuperca piciorului. În acest caz, nu doar aspectul unghiilor îți ridică probleme, ci vei observa simptome ca mâncărimi sau senzație de arsură la nivelul tălpilor și al călcâielor. Te poți confrunta în egală măsură cu miros neplăcut sau transpirație abundentă în zonele afectate. Din fericire, poți apela la acid boric pentru că acest ingredient poate neutraliza pH-ul pielii, contribuind la îndepărtarea celulelor moarte, atât de iubite de fungi.
Menține sănătatea feminină

Rămânând în sfera infecțiilor, e important de știut că acidul boric poate fi o variantă și atunci când te confrunți cu infecții vaginale precum candidoza sau vaginita fungică. Apariția acestor afecțiuni este asociată cu înmulțirea necontrolată a fungilor la nivelul zonelor unde se face resimțit disconfortul. Printre cele mai comune și neplăcute simptome se numără senzația de mâncărime vaginală, secreția de mucoasă vâscoasă, de culoare anormală, senzația de arsură la urinare.
În caz de candidoză, acidul boric acționează prin îndepărtarea microorganismelor din mucoasa vaginală, ceea ce favorizează refacerea integrității zonei afectate în scurt timp.
Pentru a profita la maximum de efectul acidului boric în această situație, se recomandă să te orientezi spre ovule vaginale pe bază de acid boric. Înainte de administrarea tratamentului, solicită sfatul medicului tău ginecolog.
DESCOPERĂ MAI MULTE ÎN ARTICOLUL „CE ESTE CANDIDA ȘI CUM O TRATEZI”!
Contribuie la aspectul plăcut al pielii
Prin efectul său antibacterian, acidul boric poate fi luat în calcul și în caz de iritații ale pielii sau acnee. Acesta poate limita acțiunea bacteriilor de la nivelul pielii, care pătrund în pori și pot declanșa infecții locale, adesea manifestate prin apariția acneei.
Cu toate acestea, îți recomandăm ca pentru această afecțiune delicată, care poate avea cauze mai profunde, chiar de natură psihologică, să consulți un medic dermatolog. Doar un dermatolog cu expertiză îți poate oferi un tratament personalizat și sigur, și te poate orienta către o formulă pe bază de acid boric, în cazul în care aceasta se pliază pe tipul tău de ten.
De nelipsit în dezinfectarea casei

Potențialul antibacterian și antiseptic al acidului boric poate fi valorificat și în sarcini casnice, precum dezinfectarea suprafețelor din locuință. De exemplu, poți dizolva acid boric pudră sau cristale în apă caldă, și astfel obții o soluție homemade cu efect dezinfectant scontat. Poți șterge cu această soluție orice suprafață dorești, fiind o alegere inspirată în cazul dezinfectării obiectelor des folosite precum telecomenzi, clanțe, baterii de baie etc.
Totodată, o soluție pe bază de acid boric poate acționa ca insecticid, fiind de folos și pentru eliminarea acestor musafiri nepoftiți din casa ta.
Precauții în utilizarea acidului boric

După cum ai văzut, acidul boric este totuși un compus chimic a cărui utilizare alimentară a fost interzisă încă de la jumătatea secolului al XX-lea, ceea ce înseamnă că ingerarea lui te poate pune în pericol. De asemenea, trebuie să fii atent și să eviți contactul direct dintre acidul boric și mucoase (ochi, nas, gură).
Administrarea incorectă a produsului poate declanșa o serie de reacții adverse, printre care iritarea zonelor cu care a luat contact, apariția anumitor leziuni, senzația de greață și vărsături sau dificultăți respiratorii.
Sub nicio formă produsul nu trebuie utilizat de către femeile însărcinate sau care alăptează pentru că poate afecta buna dezvoltare a fătului. Nu uita: o decizie informată cu privire la administrarea acestui produs se ia în cabinetul medicului curant, împreună cu acesta.
Pe vegis.ro găsești opțiuni de acid boric destinate nevoilor tale. Nu ezita să le explorezi și să le compari, astfel încât să alegi varianta cea mai potrivit pentru tine!
Surse bibliografice:
- https://www.medicinenet.com/what_is_boric_acid_used_for/article.htm
- https://www.starhealth.in/blog/what-is-boric-acid
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/325518
- https://www.healthline.com/health/womens-health/boric-acid-for-yeast-infection
- https://www.healthline.com/health/womens-health/can-boric-acid-help-treat-bacterial-vaginosis#safety