Argintul coloidal reprezintă o soluție coloidală, formată din particule microscopice de argint, aflate în suspensie în apa pură ionizată, datorită sarcinii electrice foarte mici asociată fiecărei particule. De aceea, când spunem argint coloidal, ne referim la existenţa unor nanoparticule de argint aflate într-o suspensie apoasă. Aceste nanoparticule, pentru a nu se atrage şi a forma din nou particule solide de argint sunt încărcate cu o anumită sarcină electrică care le permite să „plutească” în suspensia apoasă.
Proprietățile antibacteriene ale argintului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, când vasele de argint erau utilizate pentru păstrarea apei potabile. În Egiptul Antic, rănile erau acoperite cu foițe de argint pentru a se vindca cât mai rapid.
Nobilii obișnuiau și ei să folosească tacâmuri şi vase de argint pentru a se feri de boli. Herodot spunea că nici un rege pers nu bea apă care nu fusese ţinută în vase de argint.
Începând cu secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, argintul era prescris pentru gargară, spălături urogenitale, dar și pentru injecții intravenoase și intramusculare.
În SUA, argintul era privit ca unul din cele mai importante mijloace antibacteriene, însă tehnologia de la vremea respectivă nu permitea obținerea unor particule extrem de mici în soluție. La începutul anilor ′70, datorită avansării tehnologiei, s-au putut produce soluții coloidale concentrate, iar în laboratoarele de cercetări s-a demonstrat că sub acțiunea argintului coloidal, virușii, bacteriile patogene și ciupercile parazite mor într-un timp scurt (de ordinul minutelor).
IMPORTANT: Soluția coloidală de argint este incoloră, nu are gust și nu este toxică.
Datorită efectului germicid rapid, și anume distrugerea a peste 600 de tipuri cunoscute de microbi (viruşi, bacterii, ciuperci, stafilococi etc), argintul coloidal are numeroase beneficii asupra corpului uman. Acesta acţionează prin trei mecanisme care îi permit să inhibe proliferarea bacteriilor şi virusurilor: oxidarea catalitică (inhibă respiraţia celulară a agenţilor patogeni), reacţia cu membranele celulare ale bacteriilor (are acelaşi efect de blocare a respiraţiei celulare) şi capacitatea de a se lega de ADN-ul agenţilor patogeni inhibându-le replicarea.
Totuși, există cel puțin 9 beneficii și proprietăți ale argintului coloidal care sunt demonstrate de literatura medicală. (1)
Rolul antibacterian
Abilitatea argintului coloidal de a controla bacteriile rezistente la antibiotic este uimitoare. În perioada în care era angajatul UCLA Medical School, în 1980, Larry C. Ford a documentat peste 650 de agenți patogeni cauzatori de boli diferite care au fost distruși în câteva minute după expunerea lor la cantități mici de argint. (2) Totodată, argintul coloidal distruge nu numai agenții patogeni, dar și toxinele pe care aceștia le elimină.
Argintul coloidal, spre deosebire de antibioticele moderne, nu creează rezistență sau imunitate în organismele pe care le distruge.
Corpul are nevoie de argint coloidal pentru a lupta contra bolilor microbiene și pentru a fi ajutat în procesul de vindecare. Luat zilnic, argintul coloidal îmbunătățește activitatea sistemului imunitar, aducând un plus de energie, vitalitate, vigoare, relaxare, o vindecare mai rapidă și mai puține toxine în corp.
În plus, administrarea zilnică a argintului coloidal poate micșora considerabil riscul bolilor infecțioase și poate deveni un mijloc profilactic puternic, îndeosebi pentru pacienții supuși unor infecții cronice.
Refacerea rănilor și sănătatea pielii
Robert O. Becker, MD, afirmă că argintul coloidal stimulează vindecarea pielii și a țesuturilor moi. (3) Într-un studiu de cercetare produs de Pharmacognosy Communications în 2012, este specificat faptul că argintul coloidal ar trebui introdus ca bază în soluțiile pentru tratarea arsurilor, aftelor, parodonției și a altor afecțiuni. (4)
De exemplu, puteți trata pecingina (Tinea capitis) acasă, cu argint coloidal, deoarece este un puternic antifungic. Cauzată de o ciupercă ce trăiește pe stratul superior al pielii, pecingina este contagioasă și răspândită prin contact cu pielea și prin materiale contaminate, cum ar fi îmbrăcămintea.
Argintul coloidal aduce beneficii în multe afecțiuni ale pielii, cum ar fi: Impetigo, dermatomicoze, furunculoze, psoriazis sau eczeme. Este folosit și pentru zgârieturi și chiar pentru ameliorarea leziunilor lăsate de arsuri.
Nu în ultimul rând, argintul coloidal poate fi aplicat atât în arsurile de diverse grade, cât și pentru tratarea unor porțiuni mari de piele, fiind eficient în tratamentul arsurilor, complicate de infecții cu Pseudomonas aeruginosa (o bacterie foarte periculoasă).
Ochii roșii și infecțiile urechii
Ochii roșii reprezintă inflamarea membranei mucoase care acoperă globul ocular și este cauzată în principal de o bacterie sau infecție virală. Argintul coloidal poate fi folosit pentru acțiune promptă împotriva iritației, și, în general, a virusurilor și bacteriilor care cauzează infecții puternice.
Atunci când este utilizat sub formă de picături de ochi, argintul coloidal îndepărtează celulele infectate prin atragerea acestora electromagnetic. Ulterior, celulele infectate sunt direcționate în sânge ca să fie eliminate.
De asemenea, s-a demonstrat că argintul coloidal este un mijloc eficient în afecțiuni oftalmologice, în special în conjunctivite la copii și adulți, arsuri și traumatisme ale corneei.
Antibioticele moderne sunt desemnate să lucreze împotriva unor clase specifice de bacterii, dar infecțiile urechii pot fi cauzate de o multitudine de bacterii sau chiar și ciuperci. În acest caz, prescripția antibioticelor este fără folos, contrar argintului coloidal care s-a dovedit efectiv, indiferent de cauza infecției.
Rolul antiviral
Beneficiile argintului coloidal se regăsesc și în afecțiuni precum pneumonie, herpes, zona zoster sau veruci. Doctorul Martin Hum de la Institutul de Nutriție Optimă din Statele Unite listează argintul coloidal ca fiind unul dintre remediile naturale care opresc virusurile în mod rapid. (5)
Argintul coloidal combate virusul și poate chiar să reducă activitatea virusului HIV la pacienții infectați cu SIDA. De asemenea, există numeroase cazuri în care s-a dovedit eficiența argintului coloidal în combaterea virusului hepatitei C.
Rolul antiinflamator
Argintul coloidal este de asemenea un remediu antiinflamator. Cercetătorii de la Institutul Național de Sănătate al Statelor Unite (NIH) au studiat efectele inflamației după utilizarea argintului coloidal. Au aflat că pielea inflamată a porcinelor cărora li s-a aplicat tratament cu argint coloidal s-a refăcut complet după numai 72 de ore. (6)
Cercetările încep să reflecte ceea ce mulți oameni cunosc deja de ani de zile, și anume că argintul coloidal poate reduce inflamarea, accelerează vindecarea și grăbește refacerea celulelor.
Remediu pentru sinuzită
Folosit în numeroase infecții ale sinusurilor, argintul coloidal poate avea beneficii atunci când este folosit ca spray nazal, așa cum a arătat un studiu al Forumului Internațional pentru Alergii și Rinologie. (7)
Fiind cunoscut ca având efecte benefice în distrugerea STAPH Aureus, se pot aplica câteva picături de argint coloidal în cavitatea nazală și se lasă să se prelingă prin mișcări ale capului, prin aplecarea lui pe spate, apoi revenire.
De asemenea, este important să subliniem că cercetările recente indică faptul că infecțiile ascunse de către agenți patogeni ar putea fi o cauză a inflamațiilor respiratorii asociate cu alergii comune și astm. Argintul coloidal distruge infecțiile Pseudomonas aeruginosa, ce ar putea fi motivul pentru care cei care suferă de alergii prezente în aer gasesc adesea un ajutor important în proprietățile argintului coloidal.
Răceală / Gripă
Unii susțin că argintul coloidal ajută la prevenirea tuturor tipurilor de gripă, inclusiv gripa porcină, precum și răcelile comune. (8)
Au fost câteva studii care au testat medical aceste presupuneri, dar în 2011, NIH a reunit 100 de copii sub vârsta de 12 ani care sufereau de răceală comună și congestie nazală și i-au divizat în 2 grupuri. Primul grup a fost tratat cu o soluție care conține argint coloidal și beta glucan, iar al doilea grup a fost tratat cu soluție salină. Deși ambele grupuri au beneficiat de tratament, 90% dintre copiii tratați cu argint coloidal s-au refăcut complet. (9)
Pneumonie – sistemul respirator
Medicamentele moderne au devenit limitate în eficacitate atunci când vorbim de tratarea bronșitei sau a pneumoniei. În general, antibioticele sunt administrate ca primă soluție de apărare, dar atunci când pneumonia este virală, antibioticele nu ajută. Cel mai mare avantaj al argintului coloidal este că poate ajuta, indiferent de agentul patogen.
Argintul coloidal este un produs remarcabil care luptă împotriva bronșitei și pneumoniei și atunci când este ingerat, dar și mai eficient atunci când este utilizat pur și simplu prin aerosoli.
În acest mod, argintul are contact direct cu germenii aflați în plămâni, cei care cauzează bronșita sau pneumonia. Practic, este același lucru cu a utiliza un aparat de respirație artificială; argintul curăță rapid, în doar câteva zile.
Cea mai eficientă metodă pentru folosirea argintul coloidal în curățarea plămânilor este utilizarea unui nebulizator. În general, se utilizează o linguriță, de aproximativ 3 ori pe zi, timp de 10 până la 15 minute.
Boala Lyme
Acțiunea argintului coloidal este remarcabilă și în tratarea bolii Lyme, datorită faptului că este un agent natural antibacterian și antiviral extrem de puternic.
Avantajul acțiunii argintului coloidal este că aceasta nu afectează starea generală de sănătate, cum fac antibioticele. Argintul coloidal distruge virusuri, fungi și paraziți, în cazurile în care paraziții trăiesc într-o relație de simbioză cu un agent bacterian, situație foarte comună, în special în cazul paraziților cu transmitere hematogenă, cum ar fi boala Lyme. Datorită modului în care argintul acționează cu o sarcină electrică, nici un agent patogen nu poate fi imun, deoarece nici o vietate nu poate dezvolta imunitate la electricitate.
Cum se administrează argintul coloidal?
*Doza zilnică pentru tratamentul infecțiilor este:
– adulți: 1 linguriță de 3-6 ori / zi între mese,
– copii: 1 linguriță de 3 ori / zi între mese.
*Doza zilnică pentru întreținere este:
– 1 linguriță / zi dimineața, pe stomacul gol.
În cazul uzului extern:
– se aplică picături în ochi, gargară sau direct pe plăgi, arsuri, eczeme, infecții sau inflamații ale tegumentului, mușcături de insecte.
DE REȚINUT: Doza poate varia în funcție de produs/producător/concentrație. Vă rugăm să consultați cu atenție prospectele produselor.
Argintul coloidal se găsește ca atare sub formă de soluție lichidă sau în componența altor produse (loțiuni, unguente cosmetice, produse de îngrijire personală, etc). Intră pe site și vezi produsele pe bază de argint coloidal.

Surse:
Cum se administreaza
Bun articolul dar incomplete, nu exista nici o informatie despre administrare in nici unul dintre cazurile prezentat mai sus…
Poti bea 50 de ml in fiecare dimineata pe stomacul gol.
Poti desinfecta o rana cu papa de argint coloidal amour aplici ce lui de arguant coloidal
Super, habar nu avea ca are atatea intrebuintari. Merci pentru informatii!