Cadouri sanatoase / Produse naturiste

Nera Plant – produse create de măicuțele de la Mănăstirea Nera

Povestea brandului Nera Plant este puțin mai neobișnuită.

Pentru că totul a început în 2009, la Mănăstirea Nera din munții Locvei, unde măicuțele au început să adune plantele medicinale specifice locului și, după rețete tradiționale, au creat uleiuri, oțeturi, săpunuri și creme 100% naturale. Toate produsele Nera Plant au la bază extracte concentrate din plante şi din fructe culese de pe Valea Nerei şi din Munţii Banatului. Maicile de aici, în număr de peste patruzeci, îmbină viața duhovnicească cu îndeletniciri ca apicultura, cultivarea plantelor medicinale și prelucrarea lor.

Iată un extras dintr-un articol apărut în Gazeta de Maramureș:

Când şi cum v-a venit ideea de a vă apleca asupra suferinţelor trupeşti ale oamenilor, sub această formă, de a le oferi preparate cu valoare terapeutică?   

Dintru bun început, ctitorii au gândit mănăstirea Nera ca un loc în care măicuţele să pregătească tratamente naturiste, iar cealaltă mănăstire-soră, Mănăstirea Christiana din Bucureşti, ctitorită tot de familia Chirilă, să se ocupe de tratarea bolnavilor. Acest gând nu s-a putut întrupa în primii ani ai Nerei, din cauza faptului că întreaga energie a obştii a trebuit canalizată, după slujbele rânduite vieţuirii monahale, către construirea complexului ce cuprinde chiliile, trapeza, bucătăria, şi altele. Abia în urmă cu câţiva ani ne-am putut îndeletnici efectiv cu prepararea produselor naturiste, acreditându-ne pentru aceasta un laborator numit „Sfinţii Doctori fără de arginţi”, răspunde Părintelui Duhovnic al Mănăstirii, Ieromonahul Teofan.

De ce sunt atât de speciale produsele Nera Plant?

Pentru că rețetele după care au fost create își au izvoare în vechile leacuri populare și mănăstirești, iar întregul proces de fabricare, de la cules, uscare, mărunțire, şi până la preparare, ambalare şi etichetare este făcut manual, de către măicuțe. Concentrația semnificativă de plante medicinale din compoziția fiecărui produs, care este mult mai mare față de alte produse similare, aduc un plus de beneficii și proprietăți curative acestor produse.

Gama de produse Nera Plant cuprinde:

  • uleiuri naturale (sunătoare, salvie, busuioc, cimbrișor și oregano);
  • oțet (adipstop, mere cu măceșe, mere cu cătină, mere și miere);
  • săpunuri lichide și solide, 100% naturale (sunătoare și isop, lavandă, coada șoricelului, salvie, pelin și tărâțe etc);
  • tincturi (propolis, crăițe, salcâm, tei);
  • creme pe bază de diferite plante medicinale;
  • gemuri (coacăze negre, zmeură și aronia);
  • miere cu inula, miere cu tinctură de propolis;
  • pesto de leurdă și nucă;
  • amestec de condimente;
  • cosmetice (deodorante, apă de față).

Principiile active din plante şi din fructe sunt extrase prin macerare la rece, fermentare naturală, extracţii uleioase şi hidro-alcoolice.

Tot în interviul citat mai sus, se explică și cum au fost create aceste produse:

”Cine concepe aceste suplimente nutriţionale?

Primele reţete au fost preluate de măicuţe de la domnul Dr. Chirilă, printr-o practică de început în laboratoarele Naturaliei din Voluntari. De fapt, sunt reţete pe care Prof. Chirilă le predă liber de ani de zile la toate cursurile de fitoterapie, fără teama că ar putea fi afectat de „concurenţă”. Apoi, măicuţele au consultat diferite cărţi şi studii de fitoterapie, vechi reţete mănăstireşti etc. Poate ar trebui menţionat aici şi faptul că, deşi s-ar părea la o primă vedere că activitatea noastră reprezintă ceva inedit, de fapt noi nu încercăm decât să reînnodăm o tradiţie de veacuri a monahismului ortodox de pe aceste meleaguri. Să nu uitam că mănăstirile au fost timp de sute de ani organizatoarele şi ocrotitoarele aşezămintelor sociale de tot felul, de la şcoli şi până la bolniţele pentru cei bătrâni şi suferinzi. Fiecare mănăstire avea unul sau mai mulţi monahi cunoscători ai „ierburilor de leac”. Unul dintre ei a fost şi un sfânt atât de drag şi de apropiat nouă, Ioan Iacob de la Neamţ, sau Hozevitul. Ştiinţa vindecării prin rugăciune şi leacuri din plante a deprins-o în marea mănăstire a Neamţului şi a folosit-o atât timp cât a vieţuit în Ţara Sfântă, mai ales la Mănăstirea Sfântului Sava, unde a îngrijit atât pe monahii şi creştinii ortodocşi, cât şi pe musulmanii suferinzi.”

produse Nera Plant


Produsele Nera plant sunt foarte apreciate de clienți, odată pentru că întreg procesul de fabricație inspiră încredere și totodată pentru că proprietățile produselor sunt într-adevăr de apreciat.

Iată cele mai apreciate 3 produse Nera Plant de către clienții Vegis:

1. Crema Nera Plant cu propolis

Este un produs natural cu extracte din plante, uleiuri vegetale, miere şi ceară. Acțiunea, culoarea și parfumul produsului se datorează în totalitate ingredientelor naturale.

Cum acţionează?

  • Antiseptic;
  • Calmant;
  • Epitelizant;
  • Antifungic;
  • Bacteriostatic;
  • Emolient.

Pentru ce se recomandă?

  • Ten gras şi iritat;
  • Răni;
  • Arsuri;
  • Psoriazis;
  • Herpes;
  • Negi;
  • Hemoroizi;
  • Alte afecțiuni dermatologice.

Ce ingrediente conţine?

Ulei de floarea soarelui, ceară de albine, ulei de măsline, extract de coada-şoricelului, extract de rostopască, extract de trei-fraţi-pătaţi, apă, alcool, miere de albine, extract de propolis, extract de tătăneasă, ulei volatil de lavandă, linalool.

Crema Nera Plant cu propolis este disponibilă aici.

 

Nera Plant


2. Oțet Adipstop

Accelerează arderea grăsimilor

Ingrediente: Mere mature sănătoase – 27%, Ardei iute, părți aeriene de Cicoare, Gălbenele, părți aeriene și rădăcini de Păpădie, Senna, inflorescențe de Soc, Urzică -10%; excipienți: apă, miere de albine, fructoză, glucoză, zaharoză, drojdie de panificație.

Proprietăți:

  • Stimulează scăderea greutății corporale;
  • Susţine reglarea tranzitului intestinal;
  • Favorizează eliminarea toxinelor.

Se recomandă pentru:

  • Metabolism leneș;
  • Constipaţie;
  • Obezitate;
  • Celulită.
Mai multe detalii despre produs găsești aici.

sapun Nera Plant


3. Săpun cu propolis, scorțișoară și cacao

Produs fabricat manual, din extracte de plante, uleiuri vegetale, ceară, propolis, scorţişoară şi cacao. Acțiunea, culoarea și parfumul săpunului se datorează în totalitate ingredientelor naturale.

Cum acţionează?

  • Hidratează şi tonifică pielea;
  • Curăță pielea (antiseptic și antiacneic);
  • Ajută la cicatrizarea şi regenerarea pielii.

Pentru ce se recomandă?

  • Menţinerea sănătăţii pielii;
  • Restabilirea pH-ului natural al pielii;
  • Ten acneic;
  • Coşuri, negi, micoze, eczeme, inflamații ale epidermei.

Uleiurile, oțetul și tincturile Nera Plant sunt păstrate în  recipiente de sticlă pentru a nu altera proprietățile plantelor medicinale pe care le conțin.

Produsele Nera Plant, preparate în Laboratorul Mănăstirii Nera, sunt o invitaţie la sănătate, bucurie şi mulţumire pentru darurile Vieţii și sunt modul în care măicuțele au ales să aducă mai aproape de oameni darurile tămăduitoare din plante.

Întreaga ofertă de produse o găsiți aici, unde puteți citi mai multe despre fiecare produs în parte.

 

sursa

sursa2

sursa imagini produse

5 Comments
Leave a Reply