Un simplu zâmbet îți poate transforma ziua complet. Însă e dificil să zâmbești cu toată încrederea atunci când te confrunți cu dureri dentare sau disconfort gingival. Din fericire, sănătatea gingiilor poate fi susținută prin adoptarea unei rutine de îngrijire, dublată de vizita periodică la medicul stomatolog.
De altfel, trebuie să ții cont că durerile și sângerarea gingivală, oricât de neînsemnate, nu sunt de neglijat și nu este indicat să speri că le poți trata în totalitate acasă. Bineînțeles, există o serie de trucuri inspirate din natură care te pot ajuta să ameliorezi disconfortul resimțit în cavitatea bucală, cât și să previi posibilele neplăceri.
Așadar, până la următorul consult stomatologic, te invităm să citești cu atenție articolul nostru și să descoperi cele mai eficiente remedii naturale pentru sănătatea gingiilor, mereu la îndemână și care pot fi utilizate în siguranță.
Ce se ascunde în spatele durerilor și sângerărilor de gingii?
O durere de gingie poate fi minoră, cauzată de o mușcătură prea hotărâtă din felul de mâncare preferat și nu este îngrijorătoare dacă se calmează complet în decurs de câteva zile. Pe de altă parte, o durere gingivală acută care persistă o bună perioadă de timp ar trebui să te motiveze să te programezi cât de curând la stomatolog pentru că poate fi un indiciu că te confrunți cu gingivita.
Pentru a înțelege cât de importantă este prevenția, este esențial să știi ce este gingivita și care sunt principalele forme de manifestare ale acesteia, cât și factorii de risc. Pe scurt, vinovații pentru accentuarea sensibilității și a inflamației gingivale sunt bacteriile din cavitatea bucală. De aceea, periajul realizat de minimum două ori pe zi și utilizarea regulată a aței de dentare și a apei de gură sunt esențiale pentru că favorizează curățarea și limitarea proliferării excesive a bacteriilor.
Dacă igiena orală nu este realizată corespunzător, sănătatea gingiilor poate fi compromisă, iar în spațiile dintre dinți și pe marginile gingiei se formează o bio-peliculă dentară, altfel spus un fel de depuneri în care bacteriile sunt prezente, înmulțirea necontrolată a acestora afectând gingia pe termen lung. Netratată, inflamația gingivală poate declanșa parodontoza, una dintre cele mai comune cauze ale pierderii dinților, care poate afecta chiar osul de sub gingii. Conform Institutului Național de Cercetare Stomatologică și Cranio-facială, în caz de parodontoză, bacteriile orale pot ajunge întâi la os, iar apoi în fluxul sanguin, astfel crescând riscul de atac cerebral vascular, infarct miocardic sau reumatism. Vestea bună este că evoluția parodontozei poate fi stopată dacă apelezi la ajutor de specialitate.
Mai mult, trebuie să știi că sănătatea orală nu este independentă de buna funcționare a întregului organism, ci din contră o poate influența pozitiv sau negativ. Conform medicinei tradiționale orientale, care se bazează pe mii de ani de observație și experiență, dinții sunt conectați la diverse părți din organism. De exemplu, molarii și premolarii au o strânsă legătură cu intestinul gros sau stomacul. Deși nu este obligatoriu ca un disconfort simțit la nivelul acestor dinți să reprezinte o afecțiune digestivă, merită să iei în calcul o alimentație mai sănătoasă sau realizarea unor investigații medicale suplimentare.
Gingivita: simptomele specifice și factorii de risc
Din fericire, gingivita nu este chiar un adversar tăcut, manifestându-se prin semnale de alarmă destul de clare. Fii atent la semnalele transmise de propriul corp și ia măsurile potrivite odată ce ai remarcat unul sau mai multe dintre următoarele simptome:
- gingie roșie sau umflată;
- sângerări gingivale apărute mai ales în timpul periajului;
- retracția gingivală (retragerea gingiei până la rădăcina dintelui, expunându-l mai mult decât este cazul);
- malocluzie (alinierea incorectă a dinților care poate impacta inclusiv felul în care muști și nemestecarea completă a alimentelor);
- punguțe cu puroi identificate la nivelul gingiei;
- durere la mestecarea hranei;
- halenă (respirație urât mirositoare chiar și după efectuarea periajului).
Monitorizează-ți cu atenție sănătatea orală, iar dacă încă niciunul dintre simptomele menționate nu îți sună familiar, poți zâmbi liniștit. În schimb, merită să cunoști factorii de risc ai gingivitei, mai mult sau mai puțin controlabili, și să renunți la obiceiurile nocive, dacă este cazul.
Printre cei mai posibili factori de risc se regăsesc:
- fumatul;
- carența de vitamina C;
- expunerea la bismut care poate fi găsit în componența anumitor produse pentru machiaj;
- expunerea la metale grele precum nichelul, prezent în unele bijuterii;
- schimbările hormonale din timpul pubertății sau al sarcinii;
- sistem imunitar scăzut;
- fixarea necorespunzătoare a aparatelor dentare;
- dinți strâmbi sau afectați de carii cu microleziuni.
Sănătatea gingiilor: ce remedii naturale să încerci?
Cum ai toate motivele să privești gingivita ca pe o afecțiune care poate fi ușor prevenită și chiar tratată, iată spre ce soluții naturale de menținere a sănătății gingivale te poți orienta:
Uleiuri esențiale pentru uz intern
Uleiurile esențiale câștigă tot mai mult în popularitate, iar efectele lor terapeutice merită luate în calcul. Dacă deja ești obișnuit să le utilizezi, vestea bună este că există o selecție de uleiuri esențiale care pot menține în condiții optime sănătatea gingiilor, și în general, sănătatea orală.
Înainte de utilizarea propriu-zisă este indicat să alegi doar acele uleiuri esențiale pe al căror ambalaj sau prospect există mențiunea „pentru uz intern” și să le mixezi cu un ulei suport precum cel de cocos, migdale, măsline sau in, conform recomandării regăsită în studiul `Essential Oils in Treatment and Management of Dental Diseases` . Pentru o posibilă administrare, este cu atât mai bine dacă te poți orienta spre produse testate farmaceutic, care au în componență unul dintre următoarele uleiuri esențiale:
- Uleiul esențial de cuișoare inhibă proliferarea bacteriilor și poate combate halena, cunoscută și ca respirație urât mirositoare.
- Uleiul esențial de scorțișoară are efect antibacterian, antifungic și antiseptic, ceea ce-l transformă într-un purificator eficient al cavității bucale, cât și într-un remediu de luat în calcul pentru ameliorarea durerilor de gât.
- Uleiul esențial de oregano face echipă bună cu uleiul suport de cocos, iar datorită proprietăților sale antioxidante stimulează sistemul imunitar, și poate contribui la evitarea infecțiilor bacteriene sau fungice inclusiv la nivelul cavității bucale.
- Uleiul esențial de cimbru conferă prospețime respirației. De asemenea, poate contribui la evitarea cariilor dentare, a gingivitei și a altor infecții care pot afecta sănătatea orală.
- Uleiul esențial de mentă este renumit pentru proprietățile sale calmante în caz de afectări ale gingiilor, cât și pentru acțiunea antibacteriană.
De altfel, dacă îți dorești să apelezi la această metodă, discută în prealabil cu medicul tău stomatolog.
Bicarbonatul de sodiu, ingredientul cu acțiune multiplă
Deși poate părea surprinzător, bicarbonatul de sodiu poate face minuni și în menținerea sănătății orale, nu doar în bucătărie sau la curățenia casei. Tocmai de aceea, este recomandat să optezi pentru o pastă de dinți cu bicarbonat de sodiu, care va schimba total aspectul și starea danturii tale. Printre beneficiile pe care acest ingredient cu utilizări multiple ți le poate aduce, se numără:
- neutralizează pH-ul cavității bucale și nu mai favorizează multiplicarea bacteriilor nocive care se dezvoltă pe dantură și gingii;
- poate albi dinții și ajută la îndepărtarea petelor de pe suprafața acestora;
- previne și limitează dezvoltarea tartrului, o cauză comună a inflamării gingiilor.
Clătiri cu ceai verde
Conform unui studiu realizat în 2009, consumul de ceai verde menține sănătatea dentară, calmând gingiile inflamate. De aceea, este indicat să bei între 1 – 2 căni de ceai verde pe zi sau să-l folosești ca pe un substitut al apei de gură. Comparativ cu aceasta, ceaiul verde nu conține substanțe cu rol iritant și nu are efecte adverse, fiind benefic în reducerea numărului de bacterii.
Spray-urile Dentosept MAXI și Dentosept MINI
Pentru menținerea sănătății gingiilor și a integrității mucoasei orale, PlantExtrakt a lansat gama de spray-uri Dentosept, dedicată atât adulților (Dentosept MAXI), cât și prichindeilor din viața ta (Dentosept MINI). Produsele sunt recomandate în caz de gingii inflamate, când ne confruntăm cu sângerare gingivală, în caz de afte, când apar mici răni provocate de utilizarea aparatului dentar, sau a protezei dentare. În cazul sugarilor, Dentosept MINI acționează în câteva minute pentru calmarea durerii cauzată de erupția dentară și îi oferă bebelușului și mămicii lui circa 4 ore de efect analgezic, numai bun pentru un somn odihnitor.
Sprayurile Dentosept au o formulă complexă, cu uleiuri esențiale de eucalipt și mentă, glicerină, xilitol, vitaminele B2, B3 și B5, extract de salvie, citrat de zinc, clorhexidină (Dentosept MAXI), sau octenidină (Dentosept MINI), și polidokanol. Sprayurile Dentosept sunt recomandate de la primele semne de gingii iritate: începând cu erupția dentară la sugari și până la sângerările și micile răni ale gingiilor, care pot să apară la adulți. În plus, sprayul Dentosept împrospătează respirația după fiecare utilizare, oferă protecție împotriva cariilor dentare și menține cavitatea bucală curată.
Dentosept MINI spray cu aromă de zmeură se poate utiliza de la erupția primului dințișor și până la protecția gingiilor în timpul sarcinii și a alăptării.
Pentru că nu conțin zahăr, sprayurile Dentosept se pot utiliza și de către persoanele diagnosticate cu diabet zaharat.
Forma spray face Dentosept ușor de folosit, iar flaconul ergonomic poate fi strecurat cu ușurință în poșetă, sau în buzunar. Deoarece un flacon eliberează 300 de pufuri, sprayul este economic și poți alege să îl folosești zi de zi.
Polygemma 21 Dinți, Gingii: puterea gemoterapiei
După cum ai văzut, îngrijirea corespunzătoare a danturii implică multă consecvență. Pentru un ajutor suplimentar, poți include în rutina ta și extractele gemoterapice. Datorită rolului antiinflamator, antiseptic și cicatrizant, acestea sprijină imunitatea și protejează organismul de acțiunea microorganismelor dăunătoare, susținând inclusiv integritatea mucoasei orale.
Polygemma 21 Dinți, Gingii este o formulă complexă pe bază de extracte din muguri de brad, mesteacăn pufos și stejar care acționează benefic la nivelul dințiilor și al gingiilor. Poți folosi cu încredere acest mix de extracte gemoterapice în scopul menținerii sănătății gingiilor și a cavității bucale, mai ales dacă ai o sensibilitate la acest nivel.
De asemenea, Polygemma 21 ajută la mineralizarea danturii, acțiune esențială la copii, dar și la adulți, după o igienizare orală profesională, care implică detartraj.
Extractul din muguri de brad
Dacă dorești să-ți menții corect sănătatea gingiilor, nu lăsa să treacă neobservat extractul din muguri de brad. Datorită rolului cicatrizant și dezinfectat, extractul din muguri de brad susține organismul pe multiple planuri:
- ajută la decongestionarea căilor respiratorii și combate infecțiile și virusurile care pot compromite buna funcționare a sistemului respirator;
- susține mobilitatea și flexibilitatea prin creșterea rezistenței oaselor;
- favorizează absorbția de calciu și fosfor, substanțe esențiale pentru dentiție și pentru sistemul osteoarticular;
- menține integritatea smalțului dentar și sănătatea orală.
Pe lângă paleta largă de acțiune, extractul din muguri de brad de la PlantExtrakt nu conține zahăr, fiind o alegere sigură pentru persoanele cu diabet zaharat.
Ești pregătit să acorzi mai multă atenție sănătății tale orale? Atunci începe prin adoptarea și respectarea unor obiceiuri mici, capabile să-ți salveze dantura pe termen lung.
De asemnea, completează-ți rutina cu remediile naturale PlantExtrakt, special lansate pentru sănătatea gingiilor și menținerea unei igiene orale optime.
Surse bibliografice:
- https://www.healthline.com/health/natural-remedies-for-receding-gums
- https://www.metropolisindia.com/blog/health-wellness/top-4-effective-home-remedies-for-healthy-gums-and-teeth/
- https://www.healthline.com/health/dental-and-oral-health/ways-to-keep-gums-healthy
- https://www.dentalgroupofamarillo.com/6-essential-oils-for-healthy-gums-and-teeth/#:~:text=Clinical%20research%20indicates%20that%20clove,fight%20mouth%20and%20throat%20infections.
- https://www.verywellhealth.com/the-use-of-clove-oil-in-dentistry-1059310
- https://www.healthline.com/health/gingivitis#risk-factors
- https://www.grandrapidsdentists.com/blog/2021/11/24/can-baking-soda-improve-your-oral-health/#:~:text=Baking%20soda%20is%20alkaline%2C%20so,buildup%20by%20neutralizing%20plaque%20acids.
- https://www.formula-as.ro/2020/12/15/sanatatea-incepe-in-gura/
- http://arhiva.formula-as.ro/2014/1106/leacuri-populare-54/dinti-si-gingii-sensibile-17407
- http://arhiva.formula-as.ro/2017/1273/medicina-preventiva-85/dr-marieta-popfiu-daca-nu-se-trateaza-rapid-gingivita-se-transforma-intr-o-parodontoza-cu-evolutie-cronica-22512