Campanii sociale

Vegis.ro sprijina educatia copiilor – Atelier Oana Moraru

Știm cât de importantă este educația în viața unui copil și cât de important este ca noi, adulții, să-i putem ghida spre calea cea bună în ceea ce privește dezvoltarea lor. De aceea am ales să sprijinim un eveniment care își propune să ghideze părinții, învățătorii și educatorii spre o mai bună colaborare cu copii, prin schimbări pozitive în ceea ce privește relația lor cu cei mici.

Oana Moraru, speakerul evenimentului, are o experiență de peste 20 de ani la catedră, și vă propune un atelier aliniat cu cele mai recente descoperiri și metode pedagogice, cu informații tehnice și teoretice, exemple vii, istorisiri adevărate, filmulețe și activități demonstrative care să vă rămână ca instrumente de lucru acasă și la clasă – în oglindă, dinspre părinți către cadre didactice și invers.

 Vă propun, prin conferințele și atelierele educaționale, o triplă perspectivă asupra dezvoltării copilului: ca profesor, ca părinte, ca manager școlar. Toate întâlnirile au ca obiectiv principal împuternicirea părinților și a profesorilor, în sensul capacității lor de a aduce schimbare în școala românească și în viața lor proprie și a copiilor lor. Vin cu multe exemple și povești concrete despre succes și reușită, în ciuda sistemului prost, a școlii nereformate în care ne aflăm.

Cea mai mare nevoie a părinților este să cunoască, pentru fiecare etapă de vârstă, de la 0 la 18 ani – care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă pentru copiii lor pentru a-și asigura succesul – la școală, în viață și ca echilibru personal. Profesorii au nevoie de instrumente metodice și didactice pentru ore atractive și comunicare mai bună la clasă

România terce printr-o perioadă tare confuză, cu multe controverse legate de programele școlare, de exigențele profesorilor și de posibilele modelele de reușită. Nu avem un sistem de referință clar, nici valori și perspectivă unitară despre vârstele și dezvoltarea copiilor, despre ce ar trebui să facă școala și familia.

Întâlnirile mele cu părinții și dascălii își doresc să fixeze acest sistem de referință. Ele deschid calea comună către înțelegerea copilului și dau intrumentele-cheie, pentru fiecare vârstă – atât pentru dezvoltare cognitivă, cât și emoțională – unele care pot fi folosite acasă sau în clasă.

Emoția care se creează pentru profesori și părinți este aceea de control și împuternicire asupra vieții de acasă și de la catedră, dincolo de dificultățile și nedreptățile sistemului.

Din experiența mea de vorbitor până acum, și întâlniri directe cu aprox. 5000 de părinți și profesori într-un singur an – nevoia de informare și formare a oamenilor este extrem de mare. Gradul de receptivitate este egal, atât din partea familiilor, cât și din zona profesorală.” (Oana Moraru, speaker atelier)

 

Atelierul Copii între 6 – 12 ani se va desfășura la Hotel Radisson Blu, București, pe 25 martie începând cu ora 9:30.

Vă invităm să vă înscrieți, cu un mesaj la [email protected].

 

No Comments
    Leave a Reply