Cu toții îl așteptăm și ne dorim să fie perfect. Concediul este, teoretic, perioada în care ar trebui să te simți cel mai bine. Dormi mai mult, te relaxezi, ieși din rutină, descoperi locuri noi și mănânci bunătăți pe care nu le consumi de obicei. În practică însă, nu sunt puțini cei care ajung să se confrunte exact atunci cu balonare, constipație, reflux gastroesofagian sau crampe abdominale.
Nu este întâmplător. Sistemul digestiv este unul dintre primele care reacționează atunci când schimbi rutina: alt program de somn, alte ore de masă, mai multă mâncare în oraș, drumuri lungi, poate alt fus orar. Chiar dacă asociem vacanțele cu relaxarea, organismul percepe multe dintre aceste schimbări ca pe un mic șoc.
Vestea bună este că există câteva lucruri simple pe care le poți face înainte și în timpul vacanței pentru a-ți ajuta digestia, fără să transformi concediul într-o dietă strictă.
Pregătește-ți sistemul digestiv înainte de plecare
Una dintre cele mai eficiente strategii este să începi „pregătirea digestivă” cu aproximativ o săptămână înainte de concediu, deoarece flora intestinală are nevoie de timp pentru a se adapta.
Administrarea de probiotice și prebiotice cu 5-7 zile înainte de vacanță poate avea sens, mai ales dacă urmează o destinație exotică, mai multe mese în oraș, consum mai mare de alcool, drumuri lungi cu avionul sau perioade cu mese haotice.
Scopul administrării este de a reduce șansele ca flora intestinală să fie destabilizată exact când îți este lumea mai dragă, la propriu. Poți continua administrarea chiar și pe durata concediului.
Evită schimbările bruște în rutină
Problema nu este doar „ce mănânci”, ci cât de brusc schimbi totul. Este posibil să te numeri printre cei care, încă din prima zi de vacanță, dorm puțin, beau mai puțină apă, sar peste mese, mănâncă foarte mult seara sau combină alimente pe care în mod normal nu le-ar combina.
Sistemul digestiv nu are timp să se adapteze, de aceea o abordare mai prietenoasă cu digestia este să faci tranziția treptat.
Pentru reglarea ritmului circadian (ceasul biologic intern care reglează ciclul somn-veghe, metabolismul și funcțiile fiziologice), chiar dacă programul e haotic, încearcă să mănânci măcar o masă principală la o oră apropiată de cea de acasă (sau de ora locală standard), pentru a nu induce „stres metabolic”.
Atenție la intenția de a „încerca tot”
Mâncarea face parte din experiență, însă problemele apar atunci când fiecare masă devine o combinație exagerată de alimente grase, dulciuri, alcool și porții mult mai mari decât cele obișnuite.
Digestia suportă mai greu excesele repetate decât un singur „cheat meal”, iar soluția nu este să te abții de la tot, ci mai degrabă să păstrezi un echilibru. De exemplu, dacă ai avut un prânz foarte greu, poate următoarea masă nu trebuie să fie tot un festin.
Totodată, în măsura în care este posibil, încearcă ca 80% din farfurie să fie alimente „sigure” și doar 20% experimente culinare.
Nu ignora aportul de fibre
Acasă, fără să îți dai seama, ai probabil o anumită rutină care include legume, fructe cu coajă, ovăz, pâine integrală sau alte surse de fibre. În vacanță, acestea adesea sunt eliminate aproape complet din alimentația zilnică, rezultatul conducând la balonare și constipație.
Pentru a elimina posibilitatea unor astfel de episoade, câteva ajustări simple ajută mult: încearcă să existe măcar o sursă de fibre la fiecare masă (daca este posibil, în cadrul mic-dejunului la hotel) și nu evita complet legumele doar pentru că „e vacanță”. Uneori, diferența dintre o digestie bună și una problematică este surprinzător de mică.
Apa contează mai mult decât crezi
Balonarea sau senzația de digestie lentă este asociată cu alimentația haotică, însă și consumul mai redus de apă poate juca un rol important în acest sens.
De obicei, în concediu consumi adesea mai mult alcool, cafea sau băuturi dulci iar acest lucru, combinat cu faptul că mergi mai mult pe jos, te expui la soare, transpiri mai mult și pierzi electroliți, poate conduce la deshidratare.
Un obicei simplu care poate face diferența este să începi ziua cu un pahar de apă înainte de cafea sau înainte de micul dejun, menținând consumul întreaga zi.
Ia cu tine un „kit de urgență”
Înainte de a închide fermoarul bagajului, asigură-te că ai făcut loc pentru un mic kit de urgență pentru digestie. Nu trebuie să iei o întreagă farmacie după tine, dar câteva produse esențiale îți pot salva concediul:
- săruri de rehidratare (esențiale dacă apare deshidratarea)
- un absorbant intestinal (cărbune medicinal)
- un antispasmodic (pentru crampe)
- enzime digestive (pentru mesele grele)
Digestia funcționează mai bine atunci când organismul primește măcar un minim de ritm și echilibru. De multe ori, cele mai utile lucruri sunt și cele mai simple: să îți pregătești puțin organismul înainte de plecare, să fii atent la hidratare, să nu schimbi totul brusc și să îți asculți corpul.
Concediul ar trebui să fie despre stare de bine, nu despre disconfort digestiv. Iar cu câteva ajustări mici, ai șanse mult mai mari să te bucuri de experiență exact așa cum ți-ai imaginat-o.
Pentru produse care își fac cu ușurință loc în kit-ul de urgență și nu numai, te așteptăm pe vegis.ro.


