Somn Linistit 60cps HYPERICUM


  • Producator:
  • Prezentare: 60cps
  • TVA Inclus
  • Cod: HYP803

46,50 lei
Castigi 5 puncte de fidelitate. detalii

In stoc limitat

-
buc
+

Cost livrare curier: 14,90 lei . Livrare GRATUITA in tara pentru comenzile peste 150 lei.


Cost livrare lockere: 9,90 lei.
Sameday Easybox Fan Courier Fanbox

Categorii asociate: Capsule, Comprimate
b-22373
b-22441

Somn Linistit 60cps de la HYPERICUM - Detalii produs

Suplimentul alimentar Somn liniștit este un produs atent formulat pentru inducerea unei stări de calm, relaxare profundă și somnolență. Datorită conținutului în melatonină, produsul reduce timpul necesar pentru a adormi și îmbunătățește calitatea somnului, contribuind și la reglarea ritmului circadian. De asemenea, Teiul și Valeriana contribuie la normalizarea pulsului accelerat, ajută la detensionarea mentală și la normalizarea tensiunii arteriale. Calmarea agitației mentale, detensionarea corpului și asigurarea unui somn de calitate sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Acest lucru are o influență negativă asupra întregului corp reducând rezistența acestuia față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. O astfel de perturbare la nivel hormonal, senzația de epuizare cauzată de ritmul prea lent de regenerare a organismului, prezența unei infecții sau a unei infestări în corp sau procesele ineficiente de detoxifiere pot afecta serios calitatea somnului. Toți acești factori endogeni sunt agravați și de factori exogeni precum cei menționați mai sus, cele mai predispuse la tulburările de somn fiind persoanele care lucrează în ture de noapte, cele care călătoresc mult și schimbă des fusul orar („jet lag”), cele care suferă de anxietate sau alte probleme de sănătate, cele care urmează anumite tratamente și cele care trăiesc în medii foarte stresante și poluate.

În plus, obiceiuri aparent nevinovate precum expunerea la lumina artificială (în deosebi din spectrul albastru) a ecranelor TV, telefoanelor, tabletelor și a altor dispozitive, nerespectarea unor ore fixe de culcare și trezire, consumul unor alimente grele la mai puțin de o oră înainte de culcare, abuzul de cafea și alte substanțe stimulatoare sau crearea unor condiții suboptimale de somn (temperatură nepotrivită, pat inconfortabil, luminozitate și sau zgomot crescute ș.a.), pot compromite toate calitatea somnului, subminându-ne sănătatea. Aceasta deoarece somnul este principalul mod prin care organismul se detoxifică, se regenerează, își reglează procesele interne conform ritmului circadian și își structurează informația acumulată peste zi. Prin perturbarea sa, pierdem cel mai de preț aliat al sănătății trupului și minții noastre. De aceea, obținerea unei odihne de calitate și beneficierea în mod constant de aceasta este, poate, demersul cel mai important pe care îl putem avea în menținerea sănătății și longevității, alături de exercițiile fizice și de o alimentație corectă.

Pentru a minimiza cât mai mult riscul apariției tulburărilor de somn și afectarea calității acestuia, putem apela și la soluții naturale bazate pe plante cu o acțiune calmantă, relaxantă și neurosedativă. De aceea, suplimentele ce au la bază plante medicinale ce conțin compuși activi cu proprietăți: neurosedative, miorelaxante, spasmolitice, hipotensoare, vasodilatatoare, antialgice, antioxidante – precum Teiul sau Valeriana – sunt o soluție naturală și la îndemână pentru combaterea factorilor cu efect negativ asupra calității somnului.

Ingrediente Somn liniștit (mg/cps):

Capsulă vegetală (hipromeloză, gumă gellan, colorant/dioxid de titan), extract atomizat (pe suport de 10% maltodextrină) din: flori de Tei (Tilia cordata) – 175 mg, rădăcină de Valeriană (Valeriana officinalis) – 72 mg, Melatonină (sursă vegetală) – 3 mg.

Informații nutriționale Per porție

 

(2 cps)

VNR* (%)

 

Per capsulă

VNR* (%)

 

Per porție (6 cps)

Flori de Tei 350 mg ** **
Rădăcină de Valeriană 144 mg ** **
Melatonină 6 mg ** **

*VNR = Valoare Nutrițională de Referință

**Nu a fost stabilită VNR

Detalii Somn liniștit:

Suplimentele nutritive concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Așadar, materiile prime folosite sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului, prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau virusuri patogene. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin. Acesta asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice. Pentru realizarea suplimentului, au fost folosite ingrediente 100% naturale precum: extractul din flori de Tei sau din rădăcini de Valeriană, provenind din plante nemodificate genetic, neiradiate și necontaminate cu metale grele sau alt fel de poluanți. Datorită procesării minimale, prin tehnici menajante (atomizare), aceste ingrediente naturale au o matrice informațională apropiată de forma sa naturală. Acest lucru le permite substanțelor active să acționeze sinergic, completându-se și potențându-se reciproc. Datorită formulei concentrate, produsul de față asigură o cantitate optimă de principii active, fiind totodată ușor de utilizat.

Așa cum s-a menționat deja, extractele din produsul de față sunt obținute prin atomizare, un proces menajant, net superior pulberilor măcinate din plante uscate. La obținerea extractului uscat atomizat, a fost folosită aparatură de top, unică în România, constând într-un atomizor Spray-dry. Tehnologia uscării prin Spray-dry este superioară din toate punctele de vedere uscării clasice, în uscător. Astfel, în cazul uscării clasice, pulberea măcinată se obține din plante uscate în camere de uscare la temperaturi cuprinse între 55 și 70°C; uneori pentru a crește randamentul uscării se crește temperatura chiar și până aproape de 100°C. Din păcate, vitaminele, enzimele sau alte substanțe valoroase termolabile sunt distruse sau inactivate în acest proces forțat de deshidratare a plantelor. Mai mult, orice zahar din plante este caramelizat, iar uleiurile esențiale precum cele din plantele aromatice se pierd din cauza temperaturilor ridicate.

Pe de cealaltă parte, uscarea prin atomizare se pretează, prin excelență, la materiile prime sensibile la temperatură (termolabile). Atomizorul diferă față de alte instalații de uscare prin faptul că operează numai cu lichide (soluții, suspensii), în cazul produsului de față, extractul proaspăt obținut din numeroasele plante medicinale ce au fost presate la rece în prealabil. Suspensia este dispersată sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care solventul se evaporă rapid. Când picăturile de lichid ajung în contact cu aerul cald, acestea ating repede o temperatură ce accelerează procesul de evaporație. Astfel, lichidul de la suprafață trece rapid în stare gazoasă datorită suprafeței mari de contact și a venirii în contact cu gazul purtător. Datorită pierderi de energie calorică prin evaporarea lichidului, extractul se menține rece, iar particulele uscate din suspensie nu se supraîncălzesc, fiind îndepărtate rapid din zona de uscare.

În consecință, produsul se usucă sub formă de pulbere fină, formată din particule sferice care au o curgere mai bună decât cea a formulelor clasice. În plus, pulberea astfel obținută este mai stabilă în timp decât produsele obținute prin alte metode de uscare. Unul dintre motivele principale ale acestei stabilități este acela că forma sferică a particulelor oferă extractului o textură mai compactă, reducând posibilitatea înglobării de aer în produsul final, astfel încât și dozarea în capsule este mult mai exactă și mai ușoară. Un alt motiv important este acela că extractul lichid obținut prin presarea mecanică la rece a plantelor medicinale păstrează nealterate toate uleiurile esențiale pe care acestea le conțin. Prin atomizarea acestui lichid, uleiurile sunt micro-încapsulate prin emulsionarea extractului apos cu maltodextrină. Particulele solide din suspensie sunt acoperite cu maltodextrină prin atomizarea extractului în care s-a adăugat aceasta. Pe măsură ce apa se evaporă, maltodextrina acoperă fiecare particulă suspendată. În acest fel, crește stabilitatea substanței active și se asigură o acoperire enterică a acesteia, deosebit de importantă mai ales pentru substanțele instabile în mediul acid din stomac.

De aceea, pulberea obținută prin atomizare este vie, activă din punct de vedere enzimatic și păstrează toate vitaminele, minerale și alți compuși valoroși din materia primă, compuși ce altfel s-ar degrada, sau chiar distruge, în procesul de uscare clasic. Concluzia este că, prin acest procedeu menajant de extracție prin atomizare, se obține un produs foarte valoros din punct de vedere nutrițional, un produs a cărui matrice nutrițional-informațională este aproape intactă. Se obține un extract concentrat integral, viu, biodisponibil, în el regăsindu-se atât partea hidrosolubilă, cât și cea liposolubilă din plantele medicinale proaspete sau congelate

În concluzie, prin sinergia compușilor activi din cele 2 plante medicinale cu melatonina, suplimentul Somn liniștit contribuie la obținerea unui somn profund, odihnitor și inducerea unei stări de calm și relaxare, fără a crea dependență. În plus, compușii activi (de ex.: mucilagii – hexoză, acid poliuronic, metilpentozane; flavonoide – cvercetrină, izocvercetrină, rutozid, tilirozidă, campferol, apigenină, luteolină, diosmetină; zaharoză, lipide – acid palmitic, stearic, oleic, linoleic, arahic; gume, taninuri galice și catechice – acid protocatechic, acid elagic; acid cafeic, clorogenic, valerenic, hidroxivalerenic, acetoxivalerenic, colină, acetilcolină, fraxozidă, esculozidă, zaharuri, ulei esențial – farnesol, pinen, camfen, terpinen, dipenten, citren, limonen, cimen) din plantele conținute contribuie și la: relaxarea sistemului nervos central, calmarea migrenelor, stimularea colecistului, reglarea ritmului cardiac, normalizarea tensiunii arteriale, eliminarea toxinelor din organism, susținerea proceselor de diviziune celulară normală, combaterea agenților patogeni și reglarea ciclului menstrual. Astfel, printre proprietățile suplimentului Somn liniștit se numără acțiunile: neurosedativă, relaxantă, antispastică, hipotensoare, colecistokinetică, sudorifică, antioxidantă, antiinflamatoare, fitoestrogenică, anafrodiziacă, vasodilatatoare și cardioprotectoare.

Compuși activi din Somn liniștit:

Teiul-pucios (Tilia cordata), cunoscut și drept Tei-roșu, Tei-pădureț, Tei-căpresc, Tei-de-deal, Tei-de-pădure sau Tei-fluturesc, este un arbore foios, de dimensiuni medii, indigen ce poate ajunge la înălțimi medii de 20-30 m, are un sistem radicular bine dezvoltat și poate trăi până la 200 de ani. Datorită aromei plăcute a florilor sale și a proprietăților decorative, cosmetice și fitoterapeutice, Teiul este cultivat, fiind prezent deseori în grădini și parcuri. Acesta este deosebit de apreciat și pentru lemnul său care, deși nu este foarte dur, a fost folosit de-a lungul istoriei pentru sculptarea anumitor obiecte de uz casnic, Nu în ultimul rând, Teiul este apreciat și pentru mierea obținută din florile sale. Aceasta se remarcă prin proprietăți organoleptice, nutriționale și fitoterapeutice deosebite.

Ca multe specii cu utilizare fitoterapeutică, Teiul este cunoscut încă din Antichitate. Florile sale erau utilizate pentru colorarea în galben deschis, iar cărbunele de Tei pentru prepararea vopselii negre. Specia a fost folosită atât la om, cât și în scop veterinar, pentru diverse probleme de natură respiratorie. Tradițional, datorită aromei plăcute, ceaiul din flori de Tei este folosit pentru calmarea stărilor de agitație și inducerea somnului la copiii mici. Acest fapt denotă buna tolerabilitate față de produsele pe bază de Tei și siguranța crescută de utilizare.

În fitoterapia modernă, florile de Tei sunt recomandate pentru un spectru larg de probleme. Cel mai des folosite pentru prepararea infuziilor, Teiul este deosebit de util în calmarea spasmelor și a excitației mentală. Efectul relaxant se datorează uleiului esențial din flori, ulei bogat în compusul activ denumit „farnesol”. Ca fapt divers, farnesolul este compusul responsabil pentru mirosul plăcut al florilor de Tei. Prin efectul relaxant al Teiului se poate obține și o îmbunătățire a calității somnului și, de asemenea, o ameliorare a problemelor de natură digestivă, produsele din florile acestei specii având capacitatea de mărire a cantității de bilă secretate de către ficat. Datorită conținutului în mucilagii al preparatelor din flori de Tei, acestea au acțiune emolientă și calmantă asupra tractului respirator. Astfel, florile de Tei sunt recomandate ca adjuvant în răceli, tuse, stomatite și inflamația căilor respiratorii, având un efect antiinflamator și decongestionant. Mai mult, acestea ușurează expectorarea, stopează dezvoltarea bacteriilor și a virușilor și reduce febra.

Consumate cu regularitate, produsele pe bază de Tei ajută la detoxifierea organismului prin proprietățile sudorifice și diuretice datorată conținutului de flavone. De asemenea, acestea ajută și la menținerea sănătății cardiovasculare prin acțiunea vasodilatatoare și hipotensoare, fiind deosebit de util pentru persoanele cu tensiune arterială crescută cu substrat neuro-vegetativ, ce manifestă o înrăutățire a simptomelor în stările de agitație și nervozitate. Având în componența lor și substanțe fitoestrogenice, florile de Tei au un efect benefic și asupra sănătății aparatului reproducător feminin. Acestea ajută la reglarea ciclului menstrual și la reducerea durerilor de cap și de burtă asociate perioadei menstruale. În plus, cercetările științifice moderne indică și o posibilă utilitate a derivatelor din Tei în combaterea problemelor de diviziune celulară. Această acțiune este pusă pe seama conținutului în substanțe active cu proprietăți antioxidante și antimutagenice precum fenolii.

Valeriana (Valeriana officinalis), cunoscută și drept Odolean, Iarba-mâțului, Iarba-pisicii, Năvalnic sau Gușa-porumbelului, este o plantă erbacee perenă, spontană sau cultivată ce face parte din familia Caprifoliaceae (din care fac parte și Caprifoiul, Mâna-Maicii-Domnului). Răspândită în regiunea eurasiatică, Valeriana poate fi întâlnită crescând spontan din zona de câmpie, până în cea montană, preferând locurile umbroase, solurile umede, mlaștinile, luncile sau zăvoaiele. În fitoterapie, sunt folosite rădăcinile, stolonii și rizomii speciei. După uscare, acestea sunt caracterizate de un miros specific, neplăcut ce devine mai pregnant în timp. Principalul compus responsabil de miros, dar și de proprietățile sedative ale plantei este acidul valerenic. Gustul rădăcinilor este unul dulceag la început, apoi devine amar, cu o aromă camforată.

Cunoscută din Antichitate și menționată ca plantă medicinală în secolul al VI-lea e.n., Valeriana este complementară atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Strămoșii noștri dacii, denumeau această specie „Adila”, „Adilon” sau „Odilan” de unde avem în zilele noastre denumirea de „Odolean”. Aceștia foloseau planta pentru problemele de natură cardiovasculară. Ulterior, în secolul al XVIII-lea e.n., Valerianei i s-au recunoscut proprietățile sedative pentru care este deosebit de apreciată și în zilele noastre. În trecut, planta mai era folosită și pentru calmarea unor dureri sau amorțeli în membrele superioare și inferioare.

În fitoterapia modernă, produsele pe bază de Valeriană sunt recomandate pentru inducerea somnului și îmbunătățirea calității sale. Cel mai des folosită pentru prepararea infuziilor și decocturilor, Valeriana este deosebit de utilă în calmarea spasmelor și a excitației mentale. Astfel, aceasta este folositoare în combaterea disconfortului gastrointestinal și a tranzitului accelerat provocat de hiperexcitabilitatea nervoasă. Similar, derivatele din Valeriană pot reduce pulsul mărit și pot normaliza ritmul cardiac dereglat pe fond nervos. Mai mult, acesta ajută și la menținerea sănătății cardiovasculare prin acțiunea vasodilatatoare și hipotensoare, fiind deosebit de utilă pentru persoanele cu tensiune arterială crescută cu substrat neuro-vegetativ, ce manifestă o înrăutățire a simptomelor în stările de stres psiho-emoțional. Conform principiilor ayurvedice, Valeriana este recomandată în adresarea tulburărilor de tip Vata, eliminând Ama din intestinul gros, sânge, articulații și nervi.

Prin efectul sedativ-hipnotic al Odoleanului se poate obține și o îmbunătățire a calității odihnei prin inducerea somnului și permiterea intrării în fazele adânci ale acestuia, cu efecte detoxifiante și regeneratoare la nivelul creierului. Această acțiune este posibilă datorită sinergiei multitudinii de compuși activi din rădăcinile și rizomii acestei plante, precum acizii valerenici, care potențează activitatea acidului gama-aminobutiric (GABA), un neurotransmițător cu rol inhibitor la nivelul sistemului nervos central (SNC). Foarte important de menționat este faptul că Valeriana nu este toxică, nu creează dependență și nu diminuează reflexele! De asemenea, extractul de Valeriană are un efect benefic și asupra sănătății aparatului reproducător feminin. Prin acțiunea miorelaxantă și antialgică, aceasta ajută la reducerea durerilor de cap și de burtă asociate perioadei menstruale. Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că Valeriana poate avea și proprietăți anafrodiziace prin caracterul său relaxant. Extern, Odoleanul este util în probleme circulatorii.

Melatonina este un hormon secretat de către glanda pineală (epifiză), obținut plecând de la L-triptofan. În cantități mai mici, melatonina este sintetizată și la nivelul măduvei osoase, a celulelor epiteliale sau leucocitare. Printr-o serie de procese de hidroxilare și decarboxilare, triptofanul este transformat în 5-HTP (5-hidroxitriptofan), apoi în serotonină (un alt neurotransmițător important) și, în cele din urmă, în melatonină. Devine evidentă, astfel, legătura dintre nivelul „hormonului fericirii” (serotonina) și cel al „hormonului întunericului” (melatonina) – o posibilă explicație pentru problemele cu somnul pe care persoanele cu un nivel scăzut de serotonină le pot întâmpina. Poate cea mai cunoscută proprietate a melatoninei este aceea de reglare a ritmului circadian. Fiind secretată de către glanda pineală atunci când lumina ambientală devine suficient de redusă, tinzând spre spectrul roșu, melatonina are un efect complex asupra temperaturii corpului, echilibrului hormonal și a circulației sanguine din timpul somnului. Mai exact, aceasta participă la reducerea temperaturii interne a corpului, inhibarea sintezei hormonilor caracteristici stării de veghe precum cortizolul sau limitarea circulației periferice. Toate aceste modificări induc o stare de somnolență, pregătind corpul pentru odihna și detoxifierea de peste noapte. Pe lângă facilitarea adormirii, melatonina ajută și la adaptarea mai ușoară la schimbările de fus orar și la revenirea organismului după o perioadă în care orele de somn au suferit perturbări, fiind neregulate. Mai mult, s-a observat că administrarea de melatonină la pacienții care au suferit intervenții cu anestezie totală a avut un efect pozitiv în ameliorarea stărilor de confuzie.

De asemenea, melatonina joacă un rol important și în reglarea funcției endocrine, susținând secreția hormonilor reproducători, declanșarea menstruației, inhibarea ovulației și chiar intrarea la menopauză. Un alt rol major al melatoninei este cel antioxidant, aceasta fiind unul dintre cei mai puternici antioxidanți eliberați de către organismul uman, unele surse prezentând-o ca având o capacitate antioxidantă de două ori mai mare decât cea a vitaminei E. Împreună cu alți astfel de compuși, precum glutationul, acidul uric, superoxid dismutaza, catalaza sau acidul lipoic, melatonina ajută la combaterea stresului oxidativ din organism și limitează stricăciunile celulare și adenomiale induse de către radicalii liberi. Nu în ultimul rând, melatonina are un rol complex, și încă insuficient înțeles, în funcționarea normală a sistemului imunitar. Cea mai vizibilă acțiune este cea antiinflamatoare, însă a fost observată și o acțiune stimulatoare asupra producției de citokine. În prezent, tot mai multe studii investighează caracterul potențial protector al melatoninei împotriva infecțiilor bacteriene sau virale, și chiar și împotriva celulelor canceroase.

Din păcate, odată cu înaintarea în vârstă, cantitatea de melatonină secretată de către organism scade, acesta fiind unul dintre motivele pentru care persoanele vârstnice își reduc durata somnului sau pot chiar întâmpina probleme de odihnă. De aceea, administrarea de suplimente cu acest compus este recomandată pentru îmbunătățirea calității somnului și menținerea funcțiilor cerebrale normale. Deoarece nu s-a observat o relație între cantitatea de melatonină administrată și viteza de instalare a senzației de somn, de obicei, dozele recomandate sunt mici, intervalul optim fiind de 0,5-5 mg. Pentru sporirea efectului calmant și grăbirea instalării somnului, melatonina se poate asocia cu extractele de Valeriană, un puternic neurosedativ natural, sau cu alte plante cu efect calmant precum Teiul, Lavanda, Mușețelul sau Passiflora. De asemenea, alimentele și suplimentele bogate în 5-HTP sau acid gama-aminobutiric (GABA) sinergizează bine cu acest compus.

Este important de subliniat faptul că expunerea la razele luminoase din spectrul albastru este cea mai eficientă în blocarea sintezei melatoninei, glanda pineală fiind deosebit de sensibilă la acest tip de lumină. Din păcate, acesta este spectrul luminos cel mai des emis de către ecranele electrocasnicelor precum televizorul, calculatorul, tabletele sau telefonul. De aceea, utilizarea acestor ecrane și expunerea la lumina albastră înainte de culcare are un efect puternic inhibant asupra sintezei normale de melatonină, putând dezechilibra mecanismele fin reglate ale bioritmului uman. Este important, astfel, ca administrarea e melatonină să nu fie urmată de expunerea la surse luminoase sau de consumul de substanțe energizante (ceai negru, cafea, ciocolată ș.a.). De asemenea, momentul ideal de administrarea al melatoninei este cu 30 de minute înainte de culcare. Pentru persoanele sănătoase, administrarea suplimentelor cu melatonină, în dozele recomandate, este sigură atât pe termen scurt, cât și pe termen lung și NU creează dependență.

Mod de utilizare:

Adulți: 1-2 capsule pe zi, seara, la nevoie, cu jumătate de oră înainte de culcare. Se recomandă evitarea expunerii la ecranele luminoase și la sursele de lumină albastră cu minimum 30 de minute înainte de culcare.

Este indicată adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă, efort fizic moderat și o hidratare corespunzătoare. Se vor evita mesele grele sau copioase și consumul de alcool și substanțe energizante înainte de culcare.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu Ceaiul Somn-ușor și cu Mierea de albine din flori de Tei de la Hypericum!

Se poate asocia cu succes și cu: 5-HTP Stres (capsule), Ceaiul și Tinctura de ValerianăBitterul Ierburile-vieții (capsule sau hidroalcoolic), Antianxietate (capsule), Hyper-Calm (capsule), Ceaiul și Tinctura AntistresCeaiul de TeiCeaiul de MușețelMagneziu B-complex (Droji-Mag) (capsule), Păducel (Ceai, tinctură, capsule, sirop), Hyper-Cardio (capsule), Sunătoare (Ceai, tinctură, capsule), Ceaiul de Talpa-gâștei, Ceaiul de Hamei, Ceaiul și Uleiul esențial de Lavandă, Siropul de Vișine, Infostim (capsule), și Oțetul Antistres.

Pentru îngrijirea externă, vă recomandăm asocierea cu: Uleiurile esențiale de Lavandă, Rozmarin, Melisă, Ylang-ylang sau Sarea de baie Hyper Anti-stres.

Formă de prezentare: O cutie conține 60 capsule

Greutate netă:℮ 21,20 g

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • Femeile gravide sau cele care alăptează și persoanele care urmează tratamente medicamentoase (diuretice, anticoncepționale, anxiolitice, antidepresive, anticonvulsive) sau care se află sub supraveghere medicală (în special pentru depresie, insuficiență hepatică sau renală decompensată, bradicardie, tensiune arterială scăzută) sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Fabricat in Romania

Recomandari: insomnie

Somn Linistit 60cps de la HYPERICUM - Alege Produsul Preferat de la Vegis.ro

Nu uitati: Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza! Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat. Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat. Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc
Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.

Eforturile dumneavoastra de mentinere a sanatatii pot da roade cu usurinta in urma unui stil de viata armonios. In acest sens este recomandat sa adoptati o dieta echilibrata cu un continut bogat de fructe si legume proaspete si o cantitate suficienta de apa. De asemenea nu uitati segmentul activitatilor fizice (chiar si mersul de jos). Un rol deosebit il are abordarea vietii cu o atitudine calma si pozitiva. Gandurile pozitive ajuta mereu la regenerarea si intarirea organismului precum si la regasirea tonusului psihic, in timp ce atitudinile negative va afecteaza sanatatea.

De aceea incercati sa aveti un stil de viata pozitiv, activ, cu o dieta corespunzatoare si in mod sigur veti atrage o stare optima de sanatate.

Mult succes!
Ai cumparat sau primit acest produs? Spune si altora parerea ta.

Somn Linistit 60cps HYPERICUM face parte din categoria Capsule, Comprimate din cadrul magazinului online de produse naturiste Vegis.ro.
Livrarea produselor din stocul propriu se face in 24-48h de la plasarea comenzii online sau telefonic. Transportul este gratuit pentru comenzi peste 150.00 de lei.

Despre produsele BIO
Certificarea BIO atesta faptul ca produsele sau ingredientele din compoziția acestora provin din agricultura ecologica. ”Agricultura ecologica” sau AE promoveaza metode sustenabile si practici agricole in armonie cu natura, ce au ca scop protejarea mediului inconjurator si protejarea sanatatii publice. Termenul BIO este echivalent cu ”ecologic”, denumiri folosite in spatiul european, precum si cu termenul ”organic”, folosit in Anglia, Canada si SUA.