Suplimente pentru imunitatea intregii familii

Organismul uman este sofisticat și uimitor, iar mecanismul prin care acesta se apară împotriva agenților patogeni nu face excepție.

Sistemul imunitar este un sistem complex alcătuit din celule (leucocite, limfocite, fagocide etc) și anticorpi care conlucrează pentru identificarea și eliminarea agenților patogeni (microbi, virusuri, bacterii) care găsesc o cale de a pătrunde în organism.

Există 2 tipuri de imunitate: imunitatea cu care ne naștem și imunitatea pe care o dobandim pe parcursul vieții ca urmare a expunerii la diverse afecțiuni de sezon (răceală, gripă), boli contagioase (pojar, vărsat de vânt) sau alte infecții.

Formarea imunității începe așadar de la o vârstă fragedă, când organismul se confruntă cu agenți patogeni pe care nu doar că reușește să-i elimine, ci să-i și memoreze astfel încât, la următoarea întâlnire, să-i distrugă mult mai ușor, fără ca aceștia să mai cauzeze aceleași efecte asupra corpului.

Cum ne putem ajuta organismul să se protejeze eficient împotriva agenților patogeni astfel încât să ne păstrăm mereu o stare de bine? Prin câteva obiceiuri sănătoase simple, pe care cu toții le cunoaștem. 


5 pași pentru menținerea unei imunități puternice

Adoptarea unui stil de viață sănătos reprezintă cheia menținerii unei imunități echilibrate, iar acesta presupune: 

  • o alimentație bogată în fructe și legume care cuprind cât mai multe culori ale curcubeului, respectiv cât mai puține alimente procesate, bogate în zaharuri;
  • activități fizice zilnic;
  • un somn odihnitor, de 7-8 ore pe noapte; 
  • un consum redus de alcool și renunțarea la fumat; 
  • un nivel scăzut de stres. 

Când se impune îmbunătățirea sistemului imunitar?

O persoană ce urmează un astfel de stil de viață va avea întotdeauna un sistem imunitar mai pregătit să facă față agenților patogeni față de o alta care are o alimentație mai puțin calitativă, este expusă constant unui mediu stresant sau consumă o cantitate mare de alcool sau tutun.

Episoadele dese de răceală și gripă, respectiv recurența infecțiilor sau experimentarea unei simptomatologii mai severe decât cea normală pot fi semnul unei imunități mai scăzute. De asemenea, urmarea anumitor tratamente sau afecțiuni precum diabetul zaharat au fost asociate cu un răspuns imun mai scăzut.

O imunitate scăzută se traduce printr-un dezechilibru la nivelul întregului organism, iar întărirea imunității înseamnă practic un mic ajutor adus acestuia fie prin schimbări în stilul de viață adoptat, fie printr-un aport de nutrienți care pot corecta carențe nutriționale sau printr-un aport de extracte naturale cu efecte asupra celulelor implicate în răspunsul imun. 

Suplimente pentru imunitatea întregii familii de la Solaray, Nature's Way și ChildLide Essentials 

Vitamina C, vitamina D, zincul, extractele naturale de echinacea, astragalus și alte plante cu efect imunomodulator, quercetina sau probiotice, toate acestea sunt ingrediente în formule complexe pentru imunitate marca Solaray, Nature's Way și ChildLife Essentials.

Cu produse dedicate întregii familii, acestea reprezintă acel mic ajutor pe care îl putem oferi organismului nostru pentru echilibrarea sistemului imunitar. 

Iar în luna septembrie, te bucuri de toate aceste suplimente la un preț special, cu 25% REDUCERE! Alege-le pe cele mai potrivite și pregătește-te din timp pentru sezonul rece: 

Quercetin (Quercitina) 500mg 90cps
25%
Quercetin (Quercitina) 500mg 90cps SOLARAY
130,50 lei
97,88 lei
Economisesti 32,63 lei
in stoc
Liposomal Vitamin C 500mg 30cps
25%
(3)
58,90 lei
44,17 lei
Economisesti 14,73 lei
in stoc
Vitamina C 1000mg 30cps
25%
(7)
38,50 lei
28,87 lei
Economisesti 9,62 lei
in stoc
Vitamina D3 2000ui (Adulti) 30cps
25%
(4)
25,50 lei
19,13 lei
Economisesti 6,38 lei
in stoc
Vitamina C 1000mg 100cps
25%
80,90 lei
60,67 lei
Economisesti 20,23 lei
in stoc
Vitamina D3 5000IU 60cps moi
25%
(1)
53,50 lei
40,12 lei
Economisesti 13,38 lei
in stoc
Vitamina D3 30ml
25%
(4)
56,50 lei
42,38 lei
Economisesti 14,13 lei
in stoc
Vitamina D3 2000ui (Adulti) 120cps
25%
Vitamina D3 2000ui (Adulti) 120cps NATURE'S WAY
53,50 lei
40,12 lei
Economisesti 13,38 lei
in stoc
Vitamina C 250mg pentru Copii 118ml
25%
(4)
59,90 lei
44,93 lei
Economisesti 14,97 lei
in stoc
Alive (fara fier) 30tb
25%
Alive (fara fier) 30tb NATURE'S WAY
(5)
71,50 lei
53,62 lei
Economisesti 17,87 lei
in stoc
Respiratory Protect 30cps
25%
(1)
69,50 lei
52,12 lei
Economisesti 17,38 lei
in stoc limitat
Systemwell 30cpr
25%
(4)
53,50 lei
40,12 lei
Economisesti 13,38 lei
in stoc limitat
Optizinc 30mg 60cps
25%
Optizinc 30mg 60cps SOLARAY
 
41,50 lei
31,12 lei
Economisesti 10,38 lei
in stoc
Alive Women’s 50+ Ultra 30tb
25%
(2)
80,90 lei
60,67 lei
Economisesti 20,23 lei
in stoc
Multi Vitamin & Mineral 237ml
25%
(4)
116,50 lei
87,37 lei
Economisesti 29,12 lei
in stoc
Alive Women’s Ultra 30tb
25%
 
80,90 lei
60,67 lei
Economisesti 20,23 lei
in stoc furnizor
Alive Men’s 50+ Ultra 30tb
25%
(1)
80,90 lei
60,67 lei
Economisesti 20,23 lei
in stoc limitat
Alive Men’s Ultra 30tb
25%
(1)
80,90 lei
60,67 lei
Economisesti 20,23 lei
in stoc furnizor
Echinaceea pentru Copii 29.6ml
25%
Echinaceea pentru Copii 29.6ml CHILD LIFE ESSENTIALS
(1)
59,90 lei
44,93 lei
Economisesti 14,97 lei
in stoc limitat
Colostrum with Probiotics 50gr
25%
 
151,50 lei
113,62 lei
Economisesti 37,87 lei
in stoc limitat
First Defense 118.5ml
25%
(2)
136,90 lei
102,67 lei
Economisesti 34,22 lei
in stoc
Echinacea 460mg 100cps
25%
Echinacea 460mg 100cps SOLARAY
 
85,50 lei
64,13 lei
Economisesti 21,38 lei
in stoc furnizor