#vegis7ani - Curiozitati despre cifra 7 - Vegis.ro

În luna ianuarie este ziua noastră, iar anul acesta împlinim 7 ani!

Încă de la început ne-am conturat un obiectiv măreț, acela de a apropia oamenii de Natură și de tot ce are mai bun de oferit deoarece Natura înseamnă sănătate, frumusețe, înseamnă viață, iar cu fiecare an care trece putem spune că, puțin câte puțin, suntem mai aproape de îndeplinirea acestuia. 

Cifra 7 are o semnificație aparte: potrivit astrologilor și specialiștilor în numerologie, aceasta este simbolul perfecțiunii, al desăvârșirii, o cifră care descrie începutul și sfârșitul unui ciclu, aduce noroc și are o vibrație aparte.

Acum, la 7 ani de Vegis celebrăm mai mult decât 7 ani de activitate; celebrăm viața și elementele care o susțin și care stau la baza tuturor lucrurilor așa cum le cunoaștem astăzi: natura, apa, pământul, lemnul, soarele, cerul și omuliar în fiecare dintre aceste elemente se regăsește o conexiune cu cifra 7. 

 

 

În curcubeu avem 7 culori principale. Inițial, Isaac Newton a împărțit spectrul în 5 culori (roșu, galben, verde, albastru și violet), dar a adăugat portocaliu și indigo deoarece Pythagoras credea că există o legătură strânsă între culoare și muzică. Și, cum există 7 note muzicale, Newton a hotărât că ar trebui să existe și 7 culori în curcubeu.  

 

 

 

"Cele 7 mări" este expresia care era folosită de către civilizațiile antice pentru a descrie cele mai mari corpuri de apă. Acestea erau diferite pentru fiecare civilizație în parte: de exemplu, pentru arabi erau mările pe care le întâlneau în călătoriilor către Est în timp ce pentru perși, Cele 7 mări se refereau la cursurile de apa care formau râul Oxus (astăzi, Amu Darya din Asia Centrală).

 

 

 

Cele 7 continente așa cum le cunoaștem astăzi au făcut parte dintr-un supercontinent: Pangaea. Acum mai bine de 200 de milioane de ani, mișcarea plăcilor tectonice ale Pământului au creat o zonă de ruptură iar Pangaea a început să se despartă, formând astfel cele 7 continente de astăzi.

 

 

 

Un studiu realizat de către un doctorand de la Universitatea din Chicago a arătat că locuirea într-o zonă în care există cu 10 arbori mai mulți peste media normală (atât pe stradă, cât și în propria curte) determină organismul să se simtă cu 7 ani mai tânăr. De asemenea, celula unui brad, molid sau orice alt conifer conține de 7 ori mai mult ADN decât o celulă umană. 

 

 

 

În cosmologia mitologică și marile religii ale lumii se vorbește despre "Cele 7 ceruri", concept ce are mai multe semnificații și se referă la: numărul de obiecte celeste vizibile de pe Pământ (Luna, Mercur, Venus, Marte, Soarele, Jupiter și Saturn), cele 7 niveluri de Paradis sau cele 7 straturi ale atmosferei: troposfera, stratosfera, stratul de ozon, mezosfera, termosfera, ionosfera și exosfera. 

 

 

 

7 cai păzesc Templul Soarelui din apropierea orașului indian Ranchi, o construcție impunătoare închinată lui Surya, Zeul Soarelui în mitologia hindusă. În mitologie, acesta este reprezentat într-un car de luptă tras de 7 cai sau de un singur cal cu 7 capete.

 

 

 

Există 7 lucruri de care doar oamenii sunt capabili: să comunice folosind limbajul verbal, să râdă, să verse lacrimi pe fond emoțional, să se îndrăgostească și să apeleze la raționament în diverse situații precum și în comunicarea cu ceilalți. De asemenea, omul este singura ființă care poate suferi de anumite afecțiuni precum depresia și schizofrenia, respectiv singura care crede în Dumnezeu.

 

 


Curiozități despre cifra 7

Cifra 7 ocupa un rol important în cultura popoarelor și civilizațiilor antice, are numeroase semnificații biblice în cele mai mari religii ale lumii iar astăzi este prezentă în viața cotidiană mai mult decât ne-am fi așteptat. Iată doar câteva curiozități ale acestei cifre:

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ziua noastră, luna ta!

Luna ianuarie este pliiină de campanii aniversare! Sărbătorim cu tine 7 ani de Vegis și îți oferim reduceri, cadouri și oferte speciale care, bineînțeles, vor avea legătură cu cifra 7. :)

Rămâi pe vegis.ro și descoperă ce ți-am pregătit!

  • Distribuie pe:
Ultima actualizare: 16.01.2019