Bio Resveratrol 30cps de la QUANTUM PHARM - Detalii produs
Bio Resveratrol 30cps - supliment alimentar
“Miracolul Francez” este denumirea fenomenului descoperit de oamenii de ştiinţă, şi se referă la o serie de beneficii de sănătate dobândite de francezi prin consumul zilnic al unui pahar (200-250 ml) de vin roşu de bună calitate. Studiile clinice au demonstrat că antioxidanţii şi în special RESVERATROLUL, sunt răspunzători de acest miracol.
Acest supliment alimentar a fost elaborat pe baza celor mai noi date din literatura de specialitate. Are în compoziţie extract de vin roşu, resveratrol natural şi extract de piper negru, care măreşte efectul antioxidant al resveratrolului printr-un efect sinergic.
Prin consumul unei singure capsule pe zi veţi experimenta „Miracolului Francez”.
strugurii (în special cei negri, resveratrolul fiind prezent în principal în pielițele boabelor de struguri), afinele, arahidele, murele, rubarba, boabele de cacao (acestea constituie o sursă importantă de flavonoide și bineînțeles de resveratrol, iar ciocolata neagră, cu un conținut de 75% cacao, este considerată a doua cea mai importantă sursă de resveratrol după vin).
Resveratrolul consumat sub formă orală este absorbit în proporție de 70% în intestin, acesta fiind un procent extrem de mare pentru un polifenol. Conform studiilor, la doar 3 ore după consum, cele mai importante cantități de resveratrol s-au depistat în duoden, rinichi, ficat și plămâni, colon și splină, inimă și creier.
Compozitie/ 1 capsula:
Resveratrol natural extras din radacina de Polygonum cuspidatum: 300mg
Extract din piper negru (piper nigrum) 95% piperita 67mg
Extract de vin rosu, 30% polifenoli 67mg
Administrare: se recomanda consumul zilnic de 1 capsula, cu un pahar de apa sau suc fructe.
Atentionare: folosirea suplimentului alimentar nu treuie sa inlocuiasca un regim alimentar variat.
Mod de prezentare: 30 capsule gelatinoase tari
Bio Resveratrol 30cps de la QUANTUM PHARM - Alege Produsul Preferat de la Vegis.ro
Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Eforturile dumneavoastra de mentinere a sanatatii pot da roade cu usurinta in urma unui stil de viata armonios. In acest sens este recomandat sa adoptati o dieta echilibrata cu un continut bogat de fructe si legume proaspete si o cantitate suficienta de apa. De asemenea nu uitati segmentul activitatilor fizice (chiar si mersul de jos). Un rol deosebit il are abordarea vietii cu o atitudine calma si pozitiva. Gandurile pozitive ajuta mereu la regenerarea si intarirea organismului precum si la regasirea tonusului psihic, in timp ce atitudinile negative va afecteaza sanatatea.
De aceea incercati sa aveti un stil de viata pozitiv, activ, cu o dieta corespunzatoare si in mod sigur veti atrage o stare optima de sanatate.
Mult succes!
Pro: E bun pentru sanatate
Pro: Eu folosesc diverse produse cu resveratrol, se pare ca acesta are absorbtie deosebit de buna. Am inceput sa iau Resveratrol la recomandarea doctorului David Sinclair, se pare ca este un agent de întinerire. Din câte pot sa îmi dau seama, este bun, iar raportul calitate pret este foarte ok. Si combinatia cu piperina si dozajul sunt bune, sunt multumita de acest produs.
Pro: Foarte bun
Pro: Am fost foarte multumita ! Multumesc
Pro: ok
Szabadkai
Szabadkai